vineri, 12 februarie 2021

Curtea Penală Internaţională: Karim Khan a fost ales în funcţia de procuror general

Ţările membre ale Curţii Penale Internaţionale (CPI) au ales vineri în funcţia de procuror general un avocat britanic în vârstă de 50 de ani, Karim Khan, transmite AFP. Postul este unul care expune la riscuri, actuala titulară aflându-se sub sancţiuni americane. Karim Khan a fost ales în defavoarea altor trei candidaţi europeni în al doilea tur de scrutin, câştigând 72 de voturi din cele 122 exprimate. Specialist în drepturile omului, acest avocat britanic a condus recent o anchetă specială a ONU asupra crimelor comise de gruparea Stat Islamic. În timpul acestei investigaţii, a cerut procese similare cu cele de care au avut parte liderii nazişti de la Nuernberg. Pe 16 iunie, el va prelua mandatul de procurorul general al CPI, deţinută în prezent de Fatou Bensouda din Gambia, care a condus investigaţii controversate, în special asupra conflictului israeliano-palestinian sau chiar a Afganistanului. Karim Khan a fost avocat al apărării în numeroase cazuri la CPI, inclusiv pentru fiul fostului lider libian Muammar Gaddafi, Seif al-Islam. S-a format mai întâi în drept internaţional la fostul Tribunal Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, unde a lucrat la biroul procurorului, ocupând funcţia de consilier juridic. Apoi a CPI numără 123 de membri reprezentând tot atâtea state din totalul de 193 care fac parte din ONU. SUA, Rusia, China şi Israelul nu fac parte din CPI. Mandatul procurorului general al CPI este de nouă ani. Karim Khan, care va fi al treilea procuror al CPI de la înfiinţarea sa în 2002, va avea de rezolvat dosare voluminoase şi complexe, într-o instanţă a cărei legitimitate este pusă permanent la îndoială. "Există multe locuri în lume în care Curtea ar putea acţiona", a declarat un ambasador, sub condiţia anonimatului. CPI este "o instituţie tânără" şi "nu avem nevoie de mai puţină (justiţie internaţională), ci de mai multă", a adăugat acesta. CPI este singura instanţă permanentă pentru crime de război din lume şi a fost adesea criticată pentru că s-a ocupat în principal de dosarele ţărilor africane. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Curtea Penală Internaţională: Karim Khan a fost ales în funcţia de procuror general

Next
« Next
Previous
Previous »