marți, 2 februarie 2021

DOCUMENTAR: Actorul Ştefan Iordache - 80 de ani de la naştere (3 februarie)

Actor de teatru şi film, Ştefan Iordache s-a născut la Bucureşti, la 3 februarie 1941. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, clasa profesorului Dinu Negreanu, în 1963, dându-şi examenul de licenţă cu rolul principal din "Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită" de Bertolt Brecht. În acelaşi an a debutat în cinematografie, în filmul "Străinul", după romanul omonim al lui Titus Popovici, în regia lui Mihai Iacob. A fost începutul gloriei pe şi-a menţinut-o timp de peste 40 de ani, potrivit www.cinemagia.ro, www.aarc.ro., www.monstriisacri.ro. Repartizat la Reşiţa, trecător prin Teatrele din Timişoara şi Constanţa, Ştefan Iordache a devenit actor al Teatrului Nottara, unde a jucat până în anul 1977. Apoi a jucat la Teatrul Mic până în 1990, şi la Teatrul Naţional din Craiova. Pe scena acestor teatre a interpretat roluri remarcabile în: "Hamlet", regia Dinu Cernescu; "Crimă şi pedeapsă", regia Sanda Manu; "O noapte furtunoasă", montată de George Rafael - la "Nottara"; "Maestrul şi Margareta", regia Cătălina Buzoianu; "Emigranţii" de Mrozek, regia Mircea Daneliuc; "Amurgul burghez" de Romulus Guga, regia Dan Piţa - la Teatrul Mic; "Richard III" şi "Titus Andronicus" de Shakespeare, ambele în regia lui Silviu Purcărete; "O scrisoare pierdută" după Caragiale, regia Al. Tocilescu; "Barrymore" de W. Luce, regia Gelu Colceag - la Teatrul Naţional din Bucureşti; spectacolul "Lolita", adaptare scenică după Nabokov de Mihaela Tonitza Iordache, regia Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic şi tot la acelaşi teatru, alături de Mitică Popescu şi Dana Dembinschi, a realizat un rol tulburător în "Alex şi Morris", în regia lui Gelu Colceag. Cu acelaşi succes a abordat şi musical-ul, jucând în: "Au fost odată două orfeline", ''Adio, femei!'' (alături de Angela Similea) şi "Bună seara, domnule Wilde!". Printre preferinţele sale s-a numărat şi muzica uşoară, interpretând melodii singur sau în duet cu Sanda Ladoşi şi Elena Cârstea.     Actorul Ştefan Iordache şi cântăreaţa Sanda Ladoşi, Bucureşti, 11 august 1995.   Foto: (c) AUREL VÎRLAN/Arhiva istorică AGERPRES   În 2003, a înregistrat alături de Gheorghe Dinică şi Nelu Ploieşteanu, albumul "Cântece de petrecere", iar în 2007, a lansat un nou album muzical intitulat "Magazinul de vise", la realizarea căruia a lucrat împreună cu Monica Anghel. Printre cele opt piese, toate compuse de Dan Iagnov, se numără: "Nu ştiam că te iubesc atât de mult" sau "Ah, femeie!", iar melodiile "Mai mult decât oricând", "Viaţa noastră este un tangou" şi "Nu te întreb" sunt interpretate în duet cu Monica Anghel, potrivit www.cinemagia.ro, www.aarc.ro., www.monstriisacri.ro. A fost protagonist în peste 40 de filme, printre care amintim: "Un film cu o fată fermecătoare" (1966, regia Lucian Bratu), "Bietul Ioanide" (1979, regia Dan Piţa), "Înghiţitorul de săbii" (1981, regia Alexa Visarion), "De ce trag clopotele, Mitică?" (1982, regia Lucian Pintilie), "Noi, cei din linia întâi" (1985, regia Sergiu Nicolaescu), "Cel mai iubit dintre pământeni" (1992, regia Şerban Marinescu), "Oglinda - Începutul adevărului" (1993, regia Sergiu Nicolaescu), "Eu sunt Adam" (1966, regizor Dan Piţa), "Omul zilei" (1997, regia Dan Piţa), "Faraon" (2003, regia Sinişa Dragin), "Ticăloşii" (2007, regia Şerban Marinescu). Ultimul său rol a fost Prinţul Potemkin, în "Ecaterina cea Mare" de G.B. Shaw (2008, regia Cornel Todea), interpretat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.     Actorul Ştefan Iordache în piesa de teatru ”Ecaterina cea Mare”, Bucureşti, 17 aprilie 2008.   Foto: (c) EMIL BADEA/AGERPRES FOTO   În 2004 a fost lansată cartea-album "Regele scamator. Ştefan Iordache"', scrisă de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu şi ilustrată de Sorin Ilfoveanu, o mărturisire a actorului făcută cu dragoste despre viaţă, despre oameni, despre teatru şi, în acelaşi timp, un spaţiu plin de confesiuni şi întâmplări inedite. Activitatea sa ca actor de teatru şi film a fost răsplătită cu numeroase premii, între care: Karlovy Vary 1964 ("Străinul"), ACIN 1978 ("Ediţie specială"), ACIN 1984 ("Glissando"), ACIN 1989 ("Noiembrie, ultimul bal"), Premiul UNITER pe anul 2001 pentru cel mai bun actor, pentru rolul titular din "Barrymore". De asemenea, a fost distins cu Premiul Academiei Române pentru întreaga activitate (2003) şi a primit Premiul de Excelenţă în cinematografia românească (2006), în cadrul celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania.     Actorul Ştefan Iordache, Bucureşti, 14 deptembrie 2008.   Foto: (c) EMIL BADEA/AGERPRES FOTO   Omul Ştefan Iordache era fascinant, boem şi sensibil, îndrăgostit de muzică de petrecere, după cum îl descriau prietenii. Asculta Louis Armstrong, îl admira pe Al Pacino, prefera negrul, îşi iubea cei trei motani, dar mai ales pe soţia sa, teatrologul Mihaela Tonitza-Iordache (nepoata pictorului Nicolae Tonitza) alături de care şi-a petrecut 38 de ani. În ultimii ani ai vieţii, marele actor se retrăsese la casa din Gruiu, o oază de linişte, lângă Snagov. A părăsit scena şi lumea aceasta la 14 septembrie 2008, pe când se afla într-o clinică din Viena şi a fost înmormântat în comuna Gruiu. În aprilie 2009, regretatului actor i-a fost acordat post-mortem, un premiu special, în cadrul celei de-a XVII-a ediţii a Galei Premiilor UNITER, de către preşedintele UNITER, Ion Caramitru. În aprilie 2012, i-a fost acordată post-mortem o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, dezvelită de sora sa, Ileana Iordache. De asemenea, i s-a conferit, in memoriam, o stea din aur din partea Casei de Bijuterii Sabion, dar şi Placheta Bucureştiului, toate, în semn de respect şi apreciere pentru întreaga activitate.     Actorul Ştefan Iordache a primit post-mortem o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului şi Placheta oraşului Bucureşti, 9 aprilie 2012.   Foto: (c)LIVIU ŞOVA/AGERPRES FOTO   În memoria marelui artist, începând cu ediţia din 2009 a Galei Tânărului Actor - HOP, Premiul pentru cel mai bun actor, la secţiunea individual, s-a numit Premiul "Ştefan Iordache", iar din anul 2013, organizatorii au decis ca acesta să devină Marele Premiu al Galei. AGERPRES (Documentare - Cerasela Bădiţă, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)   * Explicaţie foto din deschidere: Actorul Ştefan Iordache, Bucureşti, 8 noiembrie 1994. Articol original

👍 DOCUMENTAR: Actorul Ştefan Iordache - 80 de ani de la naştere (3 februarie)

Next
« Next
Previous
Previous »