sâmbătă, 13 februarie 2021

Ecuador: Nu mai puţin de 45% din voturile exprimate în primul tur al scrutinului prezidenţial vor fi renumărate

Circa 6 milioane de voturi, respectiv 45% din sufragiile exprimate în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Ecuador, vor fi renumărate la cererea unui candidat care susţine că a fost victima unei fraude, a anunţat sâmbătă autoritatea electorală, relatează AFP. "Mai mult sau mai puţin şase milioane de voturi vor fi revizuite vot cu vot, potrivit acordurilor încheiate de Consiliul naţional electoral", a declarat preşedinta CNE, Diana Atamaint, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Quito. Cererea de renumărare a fost depusă de Yaku Perez, candidat al Pachakutik, expresie politică a mişcării indigene ecuadoriene.     Foto: (c) Santiago Arcos/REUTERS Yaku Perez este dat al treilea în primul tur după Guillermo Lasso, fost bancher de dreapta, ieşit al doilea cu mai puţin de 0,4% avans asupra lui Perez, potrivit rezultatelor încă nedefinitive publicate de CNE. Yaku Perez afirmă că a fost victima unei fraude menită să-l excludă din al doilea tur. Primul tur a fost câştigat detaşat de Andres Arauz, un economist socialist susţinut de fostul preşedinte ecuadorian Rafael Correa (2007-2017), care trăieşte în exil în Belgia. Cererea de renumărare a lui Yaku Perez este sprijinită de concurentul său Guillermo Lasso, care s-a declarat sigur că va putea intra în al doilea tur. Lasso a mai spus că doreşte ca îndoielile exprimate asupra rezultatelor de duminică să fie risipite. Un total de 13,1 milioane de voturi au fost exprimate în primul tur de pe 7 februarie. Al doilea tur, prevăzut pentru 11 aprilie, îl va desemna pe succesorul preşedintelui la final de mandat Lenin Moreno, care nu mai candidează şi care îşi încheie oficial mandatul pe 24 mai. CNE a anunţat că renumărarea implică 100% din voturile din provincia Guayas, care are cei mai mulţi alegători, şi 50% din voturile din alte 16 provincii. Efectuând această renumărare, "dăm probe şi garanţii de transparenţă, pentru că nu avem nimic de ascuns", a precizat CNE. CNE estimează că renumărarea ar putea începe cel mai târziu marţi şi că ar trebui să dureze "cel puţin 15 zile de muncă intensă, 24 de ore pe zi", a spus Diana Atamaint. În condiţiile în care mai sunt de numărat doar 0,29% din voturile din primul tur, CNE atribuie 19,74% din voturi lui Lasso, care îl devansează pe Perez, dat al treilea, cu 19,38% din voturi, în timp ce Arauz este detaşat în frunte cu 32,7%.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * Ecuador: Turul al doilea al prezidenţialelor între socialistul Arauz şi conservatorul Lasso (sondaje)   * Ecuador: Deschiderea birourilor de votare pentru alegerile generale Articol original

👍 Ecuador: Nu mai puţin de 45% din voturile exprimate în primul tur al scrutinului prezidenţial vor fi renumărate

Next
« Next
Previous
Previous »