marți, 23 februarie 2021

În memoriam, profesorul Romeo Tălmaciu! Acțiune de Dragobete, organizată la liceul „Emil Racoviță”!

DE FELICITAT… ”Pe pământ avem două șanse: credința și arta. Iar Cântatul este o necesitate. Omul dacă nu ar cânta, ar muri. Este un har, un dat transcedental, este un noroc de la Dumnezeu”.

Cuvintele lui Grigore Leșe, redutabil luptător pentru păstrarea autenticității în folclor și împotriva contrafacerilor de orice fel, sunt cele care pot îmbrăca cel mai potrivit una dintre manifestările de suflet ale membrilor Asociației Culturale ArtEst Vaslui.

„Dragobete – sărbătorește românește la LER!”s-a organizat deloc întâmplător într-o zi cu profunde semnificații pentru iubitorii de tradiții românești, dar și ca răspuns la dorul copiilor noștri artiști de a se reîntâlni să cânte, de a arăta tot ceea ce au învățat în ultimele luni de repetiții și de a-și face mândri profesorii și părinții.

Echipa ArtEst, aducându-și ca sprijin pentru inițiativa sa parteneri care dintotdeauna au susținut tradițiile de la noi de acasă (Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui, Grupul de firme Safir, Fabrica de panificație Casa Tudora), a gândit de Dragobete punerea în scenă a unei șezători la care străbunii noștri luau parte anual pe vremuri, exact în această perioadă.

Manifestarea în sine a fost cu mult mai mult decât una dintre activitățile proiectului HUB VERDE pentru Liceul Emil Racoviță.

A fost un omagiu adus profesorului Romeo Tălmaciu, care a derulat la Vaslui prima activitate similară în anul 2013, sub egida „Melos arhaic și adaptările contemporane – întâlnirea rapsozilor din arealul județului Vaslui”.

Într-un cadru restrâns și rezumându-se doar la conceperea unui material video, care a fost filmat etapizat, adaptându-se particularităților acestei perioade delicate pentru întreaga lume, organizatorii au adus în incinta liceului o parte importantă a Muzeului satului din Comuna Bălteni.

Teodora Panainte și-a prezentat astfel cele mai valoroase exponate păstrate de ea cu grijă de la bunici și străbunici (lada de zestre, vârtelnița, furca și caierul de lână, ciubărul, covoarele țesute la război, ulcele și străchini din lut, ștergare și veștminte reprezentative pentru zona noastră etnografică). Acesta a fost și cel mai bun prilej pentru Teodora de a-și cânta dorul pentru folclor.

Atmosfera a fost întregită de copiii-artiști ai Ansamblului folcloric MUGUREL, coordonatori artistici – Maria și Mihail Cornea. Foști membri de la Mugurel au revenit special acasă pentru a susține câte un recital (Filibiu Andrei, Moldoveanu Bianca, Moldoveanu ștefania). Ei cu toții ne sunt ambasadorii valorilor noastre locale; au colindat, generație după generație, lumea asta mare în lung și în lat, profesorii Maria și Mihail Cornea îngrijindu-se permanent să șlefuiască talentele native.

ArtEst a creat astfel pretextul minunat – o șezătoare autentică –  pentru ca elevii Liceului ”Emil Racoviță” să meșteșugească căsuțe din diverse materiale (reciclate, neconvenționale), drept adăpost vietăților ce vor tranzita Hub-ul lor verde. Imaginația și creativitatea lor au depășit orice așteptări și acest lucru a demonstrat cât de mult le-a plăcut participarea la competiție.

Zece lucrări dintre cele treizeci înscrise în concurs au fost selectate și premiate sub egida ”10 liceeni de 10”: Simion Mălina Maria, Bumbu Alexandra, Luncanu Matei Gabriel, Enache Brianna, Popica Beatrice, Budacea Cristina Gabriela, Dudău Alexandra, Damian Daria Ioana, Popica Ștefania, Alexa Teona Bianca.

În această atmosferă de șezătoare, păstrând cu strictețe regulile de distanțare și igienă, premianții și-au personalizat împreună cu reprezentanții ArtEst căsuțele deja create.

De astăzi, curtea liceului amenajată profesionist de către ing. Cezar Bahrim, va purta amprenta elevilor săi, oferind totodată un model de activitate care să pună în valoare creativitatea și spiritul civic, grija pentru microfauna si microflora spațiului verde ce îi inconjoară.

Au răspuns ”prezent” invitației ArtEst și companii  locale, precum Grupul de firme ”Safir” și Casa Tudora, care au răsplătit liceenii și copii-artiștii cu premii (rucsacuri dotate cu tricouri și cărți) și bunătăți preambalate (brânzoaice și colăcei).
     

Scutaru Cezarina Mihaela, Vîntu Cristina, Ursu Gabriela, Ginghină Nicoleta, Petronela Sirbu, Popica Camelia, Jitariu Constantin, Mirela Sălcianu, Lisievici Gabriela, Florea Liliana – aceștia sunt profesorii Liceului Emil Racoviță care și-au coordonat elevii pentru a aduce o pată de culoare grădinii LER.

La loc de cinste în cadrul manifestării au fost mărțișoarele tradiționale create de meșterul Cristina Enache, care au însoțit diplomele profesorilor coordonatori, prevestind că primăvara ne este foarte aproape .

Echipa ArtEst (Luncanu Cătălin, Ailioaiei Ramona și Filip Alina) și-a atins încă o țintă ambițioasă mulțumită aportului unor oameni dedicați comunitătii lor (Lucian Onciu – director CJCPCT Vaslui, Bogdan Raba – servicii profesioniste înregistrare video, Carabaș Ticu – servicii profesioniste de sonorizare).

Întreaga manifestare s-a derulat în cadrul proiectului HUB VERDE pentru LER, susținut de către partenerii Asociației Culturale ArtEst – Federația Fundațiile Comunitare din România, Fundația Comunitară Iași, Fondul pentru un viitor mai bun în comunități, cu sprijinul financiar al LIDL România.

Daniel Tănăsuc

Articol original

👍 În memoriam, profesorul Romeo Tălmaciu! Acțiune de Dragobete, organizată la liceul „Emil Racoviță”!

Newest
You are reading the newest post
Previous
Previous »