luni, 8 februarie 2021

Lucian Bode: Creştem numărul de locuri în şcolile de poliţie şi facem angajări din sursă externă

Ministrul Lucian Bode a declarat luni că a fost crescut numărul de locuri din şcolile şi Academia de Poliţie şi se vor face şi angajări din sursă externă, pentru a acoperi deficitul mare de personal din Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Lucian Bode a precizat, în cadrul unei emisiuni la Digi24, că peste 30.000 de persoane au plecat din sistem în ultimii cinci ani, existând un deficit imens generat de doi factori: pensionările şi numărul mic de locuri din şcolile de poliţie. Pentru a reduce acest deficit, MAI are în vedere trei măsuri. Prima dintre ele, implementată deja, este organizarea de concursuri pentru promovarea unor subofiţeri la statutul de ofiţeri, în acest caz fiind vorba de 2.000 de angajaţi, a spus el. O a doua măsură vizează creşterea numărului de locuri din şcolile de agenţi la 2.400 la nivel naţional, un număr mai mare de locuri fiind în acest an şi pentru admiterea la Academia de Poliţie. Cea de-a treia măsură se referă la angajări din sursă externă pentru posturile unde nu este nevoie de o şcoală de specialitate. "Vrem să creştem numărul de locuri în şcolile de poliţie şi, nu în ultimul rând, vrem să trecem şi la încadrarea din sursă externă", a subliniat Lucian Bode. Acesta a adăugat că se are în vedere în perioada următoare şi eliminarea practicii privind "împuternicitul pe funcţie" prin organizarea de concursuri pentru ocuparea funcţiilor vacante. AGERPRES/(A - autor: Sebastian Olaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * Lucian Bode: 1.000 de posturi de poliţie au toaleta în fundul curţii Articol original

👍 Lucian Bode: Creştem numărul de locuri în şcolile de poliţie şi facem angajări din sursă externă

Next
« Next
Previous
Previous »