duminică, 21 februarie 2021

Petrecere de botez „spartă” de mascații vasluieni! Pe surse: restaurantul Cuvas a fost luat cu asalt!

SFIDARE… Deși este stare de alertă și legea interzice organizarea de evenimente private, unii vasluieni preferă să sfideze orice lege din țara aceasta și să dea petreceri cu zeci de invitați. S-a întâmplat sâmbătă seara la restaurantul Cuvas, de la intrarea în Vaslui dinspre București.

Comunicatul oficial al Poliției județene arată că „în cursul zilei de 20 februarie a.c., începând cu ora 16.00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vaslui, sprijiniți de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, au sistat derularea unui eveniment privat (botez), organizat într-un local, din sat/comuna Muntenii de Jos, județul Vaslui, cu participarea unui număr mare de persoane”.

Adică, mascații au intrat peste petrecăreți – deși nu se precizează localul unde s-a întâmplat scandalul, surse demne de încredere susțin că e vorba de restaurantul Cuvas, de la intrarea în oraș – și au început să dea amenzi.

„Ca urmare a celor constatate, polițiștii și jandarmii care au descins la fața locului au aplicat față de organizatorul evenimentului, dar și față de participanții identificați că nu respectau măsurile individuale de protecție, respectiv un număr de 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 20.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, se arată în comunicatul IPJ Vaslui.

Daniel Tănăsuc.

Articol original

👍 Petrecere de botez „spartă” de mascații vasluieni! Pe surse: restaurantul Cuvas a fost luat cu asalt!

Next
« Next
Previous
Previous »