miercuri, 10 februarie 2021

Prahova: Turişti blocaţi în zona Platoului Bucegi, recuperaţi de salvamontişti; pe munte vizibilitatea este aproape zero

Doi turişti care au rămas blocaţi, miercuri seară, în zona Platoului Bucegi au fost recuperaţi de salvamontişti, acţiunea care a durat circa cinci ore fiind foarte dificilă din cauza vremii, pe munte vizibilitatea fiind aproape zero.   Potrivit datelor comunicate de Serviciul Salvamont Buşteni, cei doi turişti au urcat un traseu din Valea Albă cu ieşire către Monumentul Eroilor de pe vârful Caraiman, rămânând blocaţi la ieşirea în Platoul Bucegi din cauza întunericului, dar şi a vremii, respectiv ceaţă şi vânt puternic însoţit de transport de zăpadă, vizibilitatea fiind aproape zero.   "Prima echipă de doi salvatori de la Baza de Salvare Montană Baba Mare a plecat în căutarea lor, iar după o oră a mai plecat o echipă de doi salvatori din Buşteni, pe la Cota 1400 Sinaia, ajungând de aici cu alt snowmobil în ajutorul colegilor", precizează sursa citată. Acţiunea de coborâre de pe munte a turiştilor a durat aproximativ cinci ore. AGERPRES/ (AS- editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Salvamont Busteni Articol original

👍 Prahova: Turişti blocaţi în zona Platoului Bucegi, recuperaţi de salvamontişti; pe munte vizibilitatea este aproape zero

Next
« Next
Previous
Previous »