duminică, 7 martie 2021

Atletism: Daniela Stanciu, locul 5 în finala de la săritura în înălţime, la Europenele indoor

Sportiva română Daniela Stanciu s-a clasat pe locul al cincilea în finala probei de săritură în înălţime, duminică, în ultima zi a Campionatelor Europene de atletism în sală de la Torun (Polonia). Stanciu (33 ani), legitimată la CSA Steaua Bucureşti, a trecut peste ştacheta înălţată la 1,92 m, după care a ratat de trei ori la 1,94 m. Stanciu, sportivă antrenată de Oana Pantelimon şi calificată la JO de la Tokyo, trecuse anterior la 1,80 m, 1,85 m, respectiv 1,89 m. Cu 1,92 m, Stanciu a reuşit cea mai bună performanţă a sa în actualul sezon. Daniela Stanciu a reuşit astfel şi cel mai bun rezultat al delegaţiei României la Torun. Celelalte rezultate notabile ale echipei României au fost locul 6 obţinut de Andrea Miklos la 400 m şi locul 8 pe care s-au clasat Florentina Iuşco şi Gabriel Bitan, ambii la lungime. Duminică, în proba feminină de 60 m, Marina Baboi, s-a oprit în semifinale, cronometrată cu timpul de 7 sec 36/100 (locul 6 în a doua semifinală). În seria a cincea, atleta pregătită de Doina Voinea la Gloria Buzău s-a clasat pe 5, cu timpul de 7 sec 32/100. Florentina Iuşco rămâne ultima atletă din România care a câştigat o medalie la Europenele în sală, bronz la Praga în 2015, la lungime România a participat la Europenele indoor de la Torun cu un lot de 15 sportivi şi a avut ca obiectiv obţinerea unei medalii. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Alexandru Cojocaru)   Sursa foto: www.fra.ro Articol original

👍 Atletism: Daniela Stanciu, locul 5 în finala de la săritura în înălţime, la Europenele indoor

Next
« Next
Previous
Previous »