joi, 11 martie 2021

Coronavirus: Şeful diplomaţiei franceze contact direct, primul test negativ

Ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, este contact direct al unei persoane diagnosticate cu COVID-19 şi a fost nevoit să-şi anuleze următoarele întâlniri faţă în faţă, în pofida unui prim test negativ PCR joi seară, au anunţat colaboratorii săi, scrie AFP. "Este contact direct în familie şi intră în carantină până la următorul test miercuri (17 martie)", a potrivit sursei care a precizat că primul test, efectuat joi seara, a fost negativ. Şeful diplomaţiei franceze şi-a anulat printre altele un interviu pe care urma să-l acorde vineri la postul naţional de radio France Info, precum şi o întrevedere, joi seară, cu noul emisar al ONU pentru Libia, Jan Kubis. "El îşi continuă toată activitatea online", a subliniat sursa. Dacă şi testul următor va fi negativ, ministrul îşi va putea relua activităţile în prezenţă miercuri după-amiază. Jean-Yves Le Drian s-a întâlnit joi cu trei omologi ai săi, germanul Heiko Maas, egipteanul Sameh Shoukry şi iordanianul Ayman Safadi, pentru a face bilanţul procesului de pace din Orientul Mijlociu. De asemenea, el l-a primit miercuri pe emisarul american pentru schimbări climatice, John Kerry. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru) Articol original

👍 Coronavirus: Şeful diplomaţiei franceze contact direct, primul test negativ

Next
« Next
Previous
Previous »