marți, 16 martie 2021

Coronavirus: SUA neagă că au invocat imunitatea diplomatică pentru doi angajaţi ai consulatului din Hong Kong

SUA au acuzat marţi media chineze de publicarea unor ''informaţii false'' legate de doi angajaţi ai consulatului american de la Hong Kong testaţi pozitiv la COVID-19 şi au negat că ar fi invocat imunitatea diplomatică pentru a evita plasarea lor în izolare, transmite AFP. Statele Unite şi-au închis luni temporar consulatul din Hong Kong, după depistarea a două cazuri de contaminare cu noul coronavirus între angajaţii acestuia şi într-un moment în care autorităţile locale sunt preocupate de un reviriment al virusului în special în rândul expaţilor. Consulatul şi autorităţile sanitare hongkongheze au indicat că cele două persoane au fost plasate în izolare la spital, în conformitate cu măsurile luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Media de stat chineze şi un important sindicat pro-Beijing i-au acuzat pe cei doi angajaţi că au invocat imunitatea diplomatică, lucru negat categoric de oficialităţile americane. ''Informaţiile din presa din Republica Populară Chineză pe tema acestor două cazuri care nu s-ar conforma carantinei sunt false'', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american. ''Respingem aceste tentative care vizează răspândirea dezinformării despre o problemă crucială de sănătate publică'', a adăugat el. Informaţiile privind faptul că ar fi fost invocată imunitatea diplomatică au fost publicate prima dată de Dot Dot News, website girat de una dintre principalele publicaţii pro-Beijing din Hong Kong. Cotidianul chinez de limbă engleză Global Times a reiterat această informaţie şi a acuzat oficialităţile americane de ''comportament arogant şi în afara legii''. Hong Kongul, fostă colonie britanică, în prezent regiune administrativă specială a Chinei, a ţinut până acum sub control pandemia cu preţul unora din cele mai drastice măsuri din lume, o parte din restricţii devenind permanente, notează AFP. De la debutul pandemiei, acum circa un an, în metropolă au fost înregistrate 11.000 de cazuri confirmate de contaminare cu noul coronavirus şi 200 decese, la o populaţie de circa 7,5 milioane. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei) Articol original

👍 Coronavirus: SUA neagă că au invocat imunitatea diplomatică pentru doi angajaţi ai consulatului din Hong Kong

Next
« Next
Previous
Previous »