miercuri, 10 martie 2021

Golf: Openul Canadei, anulat din cauza Covid-19 pentru al doilea an consecutiv

Openul de golf al Canadei, care urma să se desfăşoare între 7 şi 13 iunie, în Ontario, a fost anulat pentru al doilea an consecutiv din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat, marţi, circuitul nord-american PGA, citat de AFP. Evenimentul va fi înlocuit cu un alt turneu, care va avea loc în aceeaşi săptămână, a adăugat instanţa. "Chiar cu un protocol sanitar şi de securitate foarte complet, am fost confruntaţi cu un anumit număr de provocări logistice foarte importante, pe care ne-au condus să luăm această decizie", a declarat preşedintele Tyler Dennis într-un comunicat dat publicităţii. "Aşteptăm cu nerăbdare ca Openul Canadei să se întoarcă în calendar din sezonul viitor", a adăugat el. Organizatorii canadieni au stabilit un protocol sanitar în consultare cu autorităţile locale şi federale. Totodată, directorul general al federaţiei (Golf Canada), Laurence Applebaum, a subliniat că fereastra calendarului rezervată acestui eveniment "nu corespunde pur şi simplu aşteptărilor noastre". Organizat pentru prima oară în 1904, Openul Canadei este al treilea cel mai vechi turneu de golf după British Open şi US Open. El a avut loc în fiecare an de atunci, cu excepţia întreruperilor cauzate de cele două războaie mondiale şi Covid-19. Nord-irlandezul Rory McIlroy este ultimul învingător, după victoria din 2019. AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu) Articol original

👍 Golf: Openul Canadei, anulat din cauza Covid-19 pentru al doilea an consecutiv

Next
« Next
Previous
Previous »