sâmbătă, 20 martie 2021

La Mulți Ani, Alexandru Uiuiu!

Alexandru Uiuiu s-a născut în satul Feldru din Bistriţa Năsăud, din părinţii Grigore şi Maria, de la care a învăţat cele mai multe şi mai bune lucruri pentru viaţă.
Este absolvent al Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj, iar din 2006 deţine titlul de Doctor în Filosofie al UBB. A debutat în anul 1994 la editura Euphorion din Sibiu.


A scris prozo-poeme, teatru, proză, eseuri fiind activ în mediul publicistic naţional.Este membru al Uniunii Scriitorilor din România –Filiala Sibiu.
Are doi copii, două fete, Alexandra Uiuiu şi Petra Maria Uiuiu pe care le asigură mereu că Dumnezeu e Tată şi Iubire.


Este Cetăţean de Onoare al Comunei Feldru şi laureat al mai multor concursuri şi Festivaluri naţionale de literatură, premiat USR ( printre altele, de două ori nominalizat al Premiilor UNITER pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2000, 2001)
Această carte este scrisă în Numele Tatălui.

Si-a inceput activitatea literara la Cenaclul “Vatra” din Tg. Mures in 1986. Intre 1986-l990 este membru al Cenaclului “Abecedar” condus de Mircea Oliv, apoi, in perioada 1990-l992 este membru al gruparii “Cadran”, ambele din Bistrita. Din 1992 este membru al gruparii si cenaclului “Euphorion” din Sibiu.

Este detinatorul premiului pentru debut la Salonul National de Carte (Cluj-Napoca, 1995). In 1996 a participat la “intilnirea tinerilor scriitori din tarile central-europene” de la Tbilisi, Georgia, iar in 1997 a absolvit Scoala de vara a Asociatiei Regiunilor Europei (A.R.E.) din Cracovia, Polonia (sectia Management cultural).

Cărţi de Alexandru Uiuiu

Felia amară – povestiri, Ed. Euphorion, Sibiu, 1993 (Premiul pentru Debut al Salonului National de Carte Cluj-Napoca-1994) Debutul făcut în grupul din care mai făceau parte Iustin Panţa, Cristi Popescu, Cătălin Târlea.
Povestiri din pădurile fanteziei, Ed. Emia, Deva, 1999 (Premiul pentru Carte pentru copii, la Galele Multimedia, Bistrita, 2000)
Ridicarea în genunchi – roman, Ed. Albatros, Bucuresti, 1999 (Premiul pentru proză a Salonului National “Liviu Rebreanu”, Bistrita-2000; Premiul pentru roman ”Liviu Petrescu” la Galele Radio, Cluj-Napoca – 2001)
Socrate-poetul, Ed. Charmides, Bistrita, 2000 (Premiul Uniunii Scriitorilor pentru volum de versuri publicat in anul 2000 la Festivalul National de Poezie “George Cosbuc”, Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Poezie de la Sighetul Marmaţiei)
Aşteptînd-o pe Godette, teatru, Ed.Grinta, Cluj-Napoca, 2004, (Premiul Uniunii Scriitorilor- Filiala Sibiu pentru Dramaturgie.)
Datoria de om, eseuri, Ed Charmides, 2016.
Iustin – roman, Ed Charmides 2017 (Nominalizare la premiile Observator Cultural, carte nominalizată la Marele Premiu al Festivalului Internaţional de literatură FestLit de la Cluj Napoca 2018.)

Articolul La Mulți Ani, Alexandru Uiuiu! apare prima dată în RoVestea.

Articol original

👍 La Mulți Ani, Alexandru Uiuiu!

Next
« Next
Previous
Previous »