marți, 9 martie 2021

Lucian Bode: În zilele următoare vom avea raportul final în cazul Oneşti

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că în zilele următoare va fi încheiat raportul în cazul Oneşti, în care un bărbat a ucis două persoane. "În zilele următoare, eu sper mâine, să avem raportul final. După ce voi avea raportul final, evident că vor urma şi alte măsuri. Nici nu-mi imaginez că imediat ce finalizăm raportul, Corpul de control nu va primi o sarcină de control, să verifice în detaliu tot ce s-a întâmplat acolo", a spus Lucian Bode la TVR1. El a adăugat că cei vinovaţi vor plăti. "În urma unei tragedii, cum este tragedia de la Oneşti, cel mai greu de lucru de acceptat pentru ministrul Afacerilor Interne, dar şi pentru mine ca simplu cetăţean, este că nu am reuşit noi, salvatorii, care eram chemaţi să salvăm viaţa acelor oameni care erau în pericol, n-am reuşit să-i salvăm. (...) După o astfel de tragedie, cei vinovaţi vor plăti. Vă asigur de acest lucru. Iar noi trebuie să tragem învăţăminte. (...) La nivelul tuturor structurilor Poliţiei Române am declanşat un proces de reanaliză a petiţiilor şi sesizărilor fără caracter penal", a afirmat Lucian Bode. Un bărbat, Gheorghe Moroşan, a sechestrat într-un apartament doi muncitori care lucrau la renovarea locuinţei şi apoi i-a înjunghiat mortal. Agresorul a ajuns la spital după ce a fost împuşcat de poliţişti. AGERPRES/ (AS-Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)   Citeşte şi:   * Dubla crimă de la Oneşti/ Reprezentanţi SJU Bacău: Făptuitorul - transferat pe Secţia de chirurgie; este cooperant Articol original

👍 Lucian Bode: În zilele următoare vom avea raportul final în cazul Oneşti

Next
« Next
Previous
Previous »