vineri, 12 martie 2021

Pandemia de COVID-19 a erodat democraţia şi statul de drept în multe ţări ale UE, inclusiv România

Criza pandemiei a generat deteriorarea stării democraţiei şi a statului de drept în multe ţări din cadrul Uniunii Europene, inclusiv în România, relevă un raport elaborat de organizaţia nonguvernamentală Uniunea Libertăţilor Civile pentru Europa (Civil Liberties Union for Europe).

„Democraţia şi statul de drept au fost afectate în numeroase ţări europene în anul pandemiei de COVID-19„, conform Raportului publicat în martie 2021, intitulat „UE 2020: Cerinţe privind democraţia”, elaborat de organizaţia nonguvernamentală Uniunea Libertăţilor Civile pentru Europa (Civil Liberties Union for Europe), care are sedii în Berlin şi Bruxelles.

Printre concluziile „alarmante”, raportul, consultat de MEDIAFAX, enumeră presiunile din ce în ce mai mari asupra libertăţii presei şi asupra spaţiului societăţii civile. „Aceste lucruri sunt cu atât mai îngrijorătoare în momente de criză, iar atunci când democraţia devine mai fragilă şi libertăţile ne sunt limitate, avem nevoie de organizaţii de monitorizare libere şi puternice pentru a-i trage la răspundere pe cei puternici”, subliniază organizaţia.

„România, singura ţară în care au fost raportate unele progrese reale în acest domeniu”

Raportul semnalează „presiuni politice” asupra presei în Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovenia. Un „mediu din ce în ce mai ostil” pentru companiile media a fost observat în Bulgaria, Italia, Spania, Slovenia şi Croaţia. În Spania, Italia şi Cehia, au fost observate îmbunătăţiri în privinţa protejării activiştilor de integritate.

Restricţiile privind libertatea de asociere nu doar că au persistat, dar s-au şi agravat, spre exemplu, în Bulgaria, Germania, Ungaria, Irlanda şi Slovenia, România fiind singura ţară în care au fost raportate unele progrese reale în acest domeniu”, arată raportul.

„Dispersarea protestatarilor şi detenţiile arbitrare sunt tendinţe din ce în ce mai îngrijorătoare în multe ţări, inclusiv în Franţa, Bulgaria, Croaţia, Polonia, Spania şi Slovenia. Persecuţiile arbitrare şi procesele strategice împotriva participării publice intentate de corporaţii şi de politicieni pentru hărţuirea activiştilor şi reducerea la tăcere a criticilor reprezintă, de asemenea, practici în creştere, mai ales în Croaţia, Polonia, Slovenia şi Spania. Aceste practici au devenit mai frecvente în numeroase alte state, inclusiv în Franţa, Irlanda şi Italia”, subliniază raportul, potrivit Mediafax.

Pandemia de COVID-19 a avut un rol important în erodarea democraţiei

„Independenţa sistemelor judiciare a continuat să se erodeze în ţări în care existau deja deficienţe grave, precum Bulgaria, Ungaria şi Polonia. Dar preocupări privind integritatea sistemului judiciar şi privind transparenţa numirilor sunt în creştere şi în alte ţări, precum Irlanda şi Spania”, precizează raportul.

„Pandemia de COVID-19 a avut un rol important în erodarea democraţiei pe întregul continent. Libertăţile oamenilor, inclusiv dreptul la protest, au fost restricţionate în efortul de oprire a răspândirii virusului, iar proiectele de lege au fost trecute frecvent prin proceduri rapide, ceea ce a limitat monitorizarea instituţiilor executive şi posibilitatea ca societatea civilă să se implice în procedurile politice. Aceste practici pot avea efecte negative pe termen lung, inclusiv în ţări cu puternice tradiţii de participare democratică, precum Germania, Irlanda sau Suedia”, atrage atenţia raportul.

„Dar cele mai grave schimbări s-au produs în ţări cu probleme îndelungate privind democraţia şi statul de drept, precum Bulgaria şi România, la fel şi în ţări conduse de guverne cu tendinţe autoritariste, precum Ungaria, Polonia şi Slovenia, în cadrul tentativelor continue ale acestora de consolidare a controlului asupra puterii şi de a limita criticile la adresa guvernelor”, subliniază raportul.

Articolul Pandemia de COVID-19 a erodat democraţia şi statul de drept în multe ţări ale UE, inclusiv România apare prima dată în Descopera.

Articol original

👍 Pandemia de COVID-19 a erodat democraţia şi statul de drept în multe ţări ale UE, inclusiv România

Next
« Next
Previous
Previous »