vineri, 5 martie 2021

Sibiu: Primul curs de educaţie juridică pentru copiii din centrele de plasament din ţară

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu a organizat, în premieră naţională, primul curs de educaţie online, pentru toţi cei 247 copii din centrele de plasament, predat de judecătorul Cristi Danileţ, a anunţat directorul instituţiei, Laura Vîlsan. "Am organizat în premieră în rândul DGASPC-urilor din ţară o întâlnire online de #educaţiejuridică cu judecătorul Cristi Danileţ, fondator al asociaţiei VeDemJust.   De ce? Pentru simplul motiv că mi-am dorit ca toţi copiii care beneficiază de o măsură de protecţie specială să fie informaţi despre anumite noţiuni juridice de bază, consecinţele anumitor acte sau fapte antisociale, dar şi să cunoască aplicaţia Lege-n-dar pe care o pot descărca gratuit şi care conţine informaţii utile pentru ei în vederea pregătirii lor pentru viaţa de adult. Au participat 138 copii din centre şi asociaţii care au contractat de la noi servicii de tip CTF şi 109 copii din asistenţă maternală", a scris Laura Vîlsan, pe pagina personală de Facebook. Copiii au avut ocazia să pună întrebări şi au primit răspunsuri cu exemple de cauze şi infractori minori. "Printre întrebările puse de copii: dacă văd ceva în neregulă la casa din vecini pot interveni sau trebuie să chem poliţia? Ce pedeapsă este pentru consum de canabis? Pot cultiva în grădina mea canabis? Dacă în autoapărare omor pe cineva, care e pedeapsa, ce se întâmplă? Pot să dau examenul de şofer înainte de 18 ani? Dacă îmi cineva o palmă eu reacţionez şi-l omor ce se întâmplă? Pot să îmi schimb numele ca să fie la fel ca cel al asistentului maternal? Pot lucra de la 16 ani? Trebuie să fac un liceu anume ca să fac Dreptul? Ce pot să fac după ce absolv Dreptul? Este infracţiune dacă intru pe dark net?", sunt doar câteva dintre întrebările formulate de copii. Cristi Danileţ le-a răspuns copiilor şi le-a dat exemple de cauze cu infractori minori care au tâlhărit, omorât sau au consumat droguri, le-a explicat ce înseamnă Codul penal şi ce obligaţii au de la vârsta de 14 ani, într-un limbaj accesibil şi uşor de înţeles pentru participanţi. AGERPRES/(AS - autor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)   * Sursa foto: Laura Vilsan / Facebook.com  Articol original

👍 Sibiu: Primul curs de educaţie juridică pentru copiii din centrele de plasament din ţară

Next
« Next
Previous
Previous »