miercuri, 31 martie 2021

Tânără de 17 ani tăiată cu cuțitul în parcarea Iulius Mall Cluj: ,,Pe asta vreau s-o cuțitesc!”

O tânără de 17 ani a fost înjunghiată în parcarea de la Iulius Mall, marți seară.

Tânăra, aflată acolo, împreună cu sora ei şi cu încă o prietenă, a fost înjunghiată, de mai multe ori, în picior, de către un minor, rămas deocamdată necunoscut, informează bzc.ro

“Ieri, mă aflam împreună cu surioara mea şi cu încă o prietenă, în parcarea aflată pe acoperişul lui Iulius Mall şi mâncam pufuleţi, vorbind de-ale noastre şi admirând priveliştea.

Ieşisem puţin la aer, sătui de atâta stat în casă. La câţiva metri depărtare se aflau alţi tineri – doi băieţi şi două fete – evident de condiţie bună, eleganţi şi îmbrăcaţi complet în negru, mai mici ca vârstă decât noi.

La un moment dat, unul dintre băieţi s-a apucat să se joace cu un cărucior pentru alimente, prin preajma noastră. La care, celălalt, care nu depăşea vârsta de 15 ani ani, le-a zis fetelor, uitându-se fix către mine: “Pe asta cu breton vreau s-o cuţitesc”.

Eu, neştiind că vorbeşte serios, am râs. Dar el, nici una, nici două, a scos un briceag imens, pe care l-a desfăcut şi s-a apropiat de mine”, a declarat tânăra pentru bzc.ro.

“Şi a început să mă împungă, prin blugi, găurindu-i şi făcând să-mi pornească sângele. M-a înţepat de vreo trei ori, în ciuda rugăminţilor mele, fierbinţi, să se liniştească. La un moment dat, a vrut să urce cu lama spre abdomenul meu. Atunci, am parat cu mâna stângă şi el m-a tăiat la palmă. Iar eu, cu sângele curgând din două locuri – picior şi palmă – continuam să-l implor să mă lase-n pace…

Într-un final m-a ascultat, a făcut doi paşi, dar s-a întors, imediat, şi m-a scuipat în faţă. Abia după aceea a plecat, mulţumit, coborând scările spre mall, cu ceilalţi din grup după el” – declară tânăra.

Mama fetei a spus că imediat după incident, însoţitoarele fiicei sale i-au oprit sângerarea, cum au putut şi au anunţat-o, telefonic. Apoi, toate patru s-au deplasat la Poliţia Municipiului, din cartierul Dâmbu Rotund, unde au relatat oamenilor legii păţania trăită şi au făcut plângere împotriva agresorului necunoscut.

Articol original

👍 Tânără de 17 ani tăiată cu cuțitul în parcarea Iulius Mall Cluj: ,,Pe asta vreau s-o cuțitesc!”

Next
« Next
Previous
Previous »