luni, 19 aprilie 2021

Aur și bronz pentru elevii vasluieni la Olimpiada Națională de Chimie!

Pentru elevii pasionaţi de chimie la iniţiativa comună a Universităţii din Bucureşti şi a comunităţii profesorilor de chimie din învăţământul preuniversitar şi universitar, în perioada 4-17 aprilie 2021, s-a desfăşurat, la nivel naţional, o competiţie pe clase, în două etape în cadrul cărora elevii au susţinut, în sistem on-line, câte o probă teoretică, fiecare cu o durată de 3 ore.

Iniţiativa vine să contribuie la întărirea educaţiei ştiinţifice în şcoală, la crearea şi consolidarea de punţi între mediul universitar şi cel preuniversitar şi vine ca urmare a suspendării, de către Ministerul Educaţiei Naţionale, a organizării olimpiadelor naţionale în anul şcolar 2020-2021.

Olimpiada a fost coordonată de acad. Marius Andruh, preşedinte al Comisiei Olimpiadei de Chimie 2021, alături de alte cadre didactice universitare de la Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica din Bucureşti şi Universitatea de Vest din Timişoara.

Acest demers a urmărit să dezvolte gândirea ştiinţifică şi să promoveze importanţa ştiinţelor în formarea gândirii critice la elevi.

Elevii au avut posibilitatea să îşi verifice şi să aplice cunoştinţele de chimie, rezolvând  subiectele elaborate de membrii Comisiei Olimpiadei de Chimie. Probele de concurs au fost unice şi alcătuite la nivel de clasă, cu un punctaj maxim de 100 de puncte.

Din lotul vasluian 5 elevi s-au calificat la etapa a II-a a competiţiei de chimie: Creţu Eric Andrei din clasa a VIII-a de la Şcoala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui, Toma Gabriel Teodor din clasa a IX-a de la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, Rariţă Aleandru Tudor din clasa a IX-a de la Colegiul Naţional ”Cuza Vodă” Huşi, Grecu Şerban din clasa a X-a de la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui şi Toma Anda – Ştefania din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad.  

Dintre aceştia doi elevi s-au remarcat cu rezultate deosebite la această etapă naţională:

CREŢU ERIC – ANDREI din clasa a VIII-a, de la Şcoala Gimnazială ”Mihai Eminescu” Vaslui, care a obţinut MEDALIE de AUR, fiind îndrumat la clasă de prof. Tăune Pavelina şi la Centrul Judeţan de Excelenţă de profesoarele Coman Camelia şi Cotaie Viorica;

TOMA GABRIEL – TEODOR din clasa a IX-a, de la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, care a obţinut MEDALIE de BRONZ, fiind îndrumat la clasă de prof. Gosav Doina – Elena şi la Centrul Judeţean de Excelenţă de prof. Drăgoi Nicoleta.  

Articolul Aur și bronz pentru elevii vasluieni la Olimpiada Națională de Chimie! apare prima dată în Actual Vaslui.

Articol original

👍 Aur și bronz pentru elevii vasluieni la Olimpiada Națională de Chimie!

Next
« Next
Previous
Previous »