duminică, 18 aprilie 2021

Când revine festivalul multicultural de arte performative Caleido. A fost amânat din noiembrie

Cea de-a patra ediție a festivalului multicultural de arte performative Caleido, anunțată inițial în luna noiembrie a anului trecut și amânată în contextul pandemiei, revine între 21-25 mai.

20 de producții independente de teatru, dans și performance vor fi transmise online, live sau înregistrat, cu acces liber, și vor fi însoțite de o serie de podcasturi și ateliere practice.

„Într-un efort de adaptare a scenei artistice independente la contextul pandemic pe care încă îl traversăm, în 2021 festivalul Caleido va prezenta online 20 de producții de teatru, dans și performance, dintre care șapte producții proprii, patru dintre ele în premieră. Temele principale în jurul cărora se coagulează festivalul în acest an – stereotip, feminism, comunitate, istorie recentă – formează un puzzle ale esteticilor, poziționărilor și discursurilor artistice. Împreună, ele încearcă să contureze o imagine a societății actuale, cu miză în a încuraja și stimula dialogul interdisciplinar și interetnic, diversitatea culturală și dezbaterile constructive”, declară Andreea Novac, director artistic Caleido.

Ce producții Caleido vor fi prezentate în premieră la cea de-a patra ediție a festivalului?

Producțiile Caleido realizate în 2020 și care vor fi prezentate în premieră la cea de-a patra ediție a festivalului sunt: „Domnișoara Iulia” (regia: Andrei și Andreea Grosu) – „despre mersul pe sfoară fără plasă de siguranță”; „Libretto Impostura” (regia: Matei Lucaci-Grünberg) – o comedie tristă, în care membrii trupei își propun să dezbată impostura; „Bildungswoman” (regia: Elena Morar, open call Caleido 2020) – un performance transdisciplinar care aduce împreună generații diferite de femei; „APR [Adorație Performance-ului Radical]” (cu/de: Irina Milan, Paul Dunca/Paula Dunker, Waana Neagu, Raj Alexandru/Ramya, Alex Bălă și Octavian – carte blanche oferit de Caleido 2020) – un tribut adus corpurilor neconforme care prin rezistența dansului au clădit cultura ballroom și scena prezentului, potrivit Mediafax.

Acestora li se adaugă alte trei producții Caleido, realizate în 2019: „Aleea stereotipurilor” (coordonatori: Ionuț Oprea, Mădălina Dorobanțu), în interpretarea trupei Playhood, care mixează elemente din poetry-slam, hip-hop și dans contemporan pentru a descrie diferite forme de discriminare născute din stereotipuri, „Magic is a condition that kills people in all kinds of performative hazards” (concept și interpretare: Andreea Novac și István Téglás), care vorbește despre colaborare, provocări artistice sau funcția publicului într-un spectacol, și „Pelicanul” (regia: Florin Liță), o poveste despre iertare și relația disfuncțională mamă-copii.

Cele două spectacolele invitate în festival, selectate în urma open call-ului lansat în vara anului 2020 sunt: „Uitasem” (scenariul și regia: Gabriel Sandu) – un show inspirat din povestea reală a unui puști din Galați care a fost izolat de mama sa într-un garaj și crescut să creadă că este reîncarnarea lui Iisus Hristos – și „Pe ei!” (scenariul și regia: Ionuț Caras) – un spectacol despre mărturiile celor care au reușit să supraviețuiască Experimentului Pitești.

Publicul se va putea înscrie curând la cinci ateliere Caleido:

  • „Contemporary Hip-Hop Fusion”, susținut de Răxvan Rotaru – actor, dansator, păpușar – 21 & 23 mai 2021;
  • „Your Body is a Battleground”, susținut de Cristina Regina și Paul Dunca/ Paula Dunker – 22 mai 2021;
  • Atelier de improvizație cu Matei Lucaci-Grünberg, regizor de film și teatru, scenarist, dramaturg și inițiatorul trupei de teatru Jamais-Vu – 22 & 23 mai;
  • „Inteligența corpului în mișcare”, susținut de Cristina Lilienfeld, coregrafă și dansatoare – 22 & 23 mai;
  • „Singing Bodies / corp și voce în spațiu” – o inițiativă a performerilor Alexandra Bălășoiu și Denis Bolborea – 26 mai 2021.

Articolul Când revine festivalul multicultural de arte performative Caleido. A fost amânat din noiembrie apare prima dată în Descopera.

Articol original

👍 Când revine festivalul multicultural de arte performative Caleido. A fost amânat din noiembrie

Next
« Next
Previous
Previous »