miercuri, 7 aprilie 2021

Coronavirus/Vaccinare în Chile: 56,5% eficacitate după două doze, 3% după o doză (studiu)

Campania de vaccinare din Chile, aflată în plină desfăşurare şi bazată în principal pe vaccinul chinezesc Coronavac, a demonstrat o eficacitate de 56,5% împotriva riscului de infectare cu noul coronavirus la două săptămâni după administrarea celei de-a doua doze, dar niciun efect semnificativ după prima doză, potrivit unui studiu publicat marţi, relatează AFP. Noul studiu, realizat în condiţii reale de Universitatea Chile, a luat în calcul efectul global al vaccinării în această ţară sud-americană, unde două vaccinuri sunt administrate începând din 24 decembrie 2020: vaccinul Coronavac dezvoltat de compania chineză Sinovac, care reprezintă majoritatea covârşitoare (93%) a dozelor administrate, şi vaccinul produs de alianţa americano-germană Pfizer-BioNTech. Până la această dată, Chile, o ţară cu 19 milioane de locuitori, a administrat cel puţin o doză de vaccin pentru 7,07 milioane de rezidenţi şi ambele doze pentru 4,04 milioane de persoane, cele din urmă reprezentând peste 26% din populaţia vizată de această campanie - 15,2 milioane de locuitori. Autorii studiului chilian au formulat trei concluzii în privinţa eficacităţii acestei imunizări: ea este de 56,5% la două săptămâni după ce rezidenţii au primit ambele doze; de 27,7% pentru cei care au primit ambele doze de mai puţin de două săptămâni; şi de abia de 3% (echivalentă cu marja de eroare) pentru cei care au primit doar prima doză de vaccin. "Vaccinarea scade semnificativ posibilitatea unei infectări. Nu o elimină, dar o diminuează considerabil", a declarat rectorul Universităţii Chile, Ennio Vivaldi, într-o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatele acestui prim studiu realizat în ţara sud-americană în condiţii reale. O altă constatare a fost comunicată de Ennio Vivaldi: "prima doză de vaccin nu are un efect semnificativ după patru săptămâni". La şase săptămâni după administrarea unei doze, "ne găsim în aceeaşi situaţie de vulnerabilitate în faţa riscului de infectare ca o persoană care nu a fost vaccinată", a continuat el. Un alt aspect al studiului a vizat noile infectări la persoanele de peste 70 de ani, dintre care majoritatea au fost deja vaccinate în Chile. Potrivit studiului, la persoanele cu vârste cuprinse între 75 şi 79 de ani, au existat cu 80% mai multe infectări în rândul vârstnicilor care nu au primit vaccinul. Acest procentaj a scăzut la 60% pentru persoanele din grupa de vârstă 70-74 de ani. Potrivit autorilor, eficacitatea vaccinului Coronavac este de 54%, în concordanţă cu studiile realizate pe scară largă în Brazilia, care au arătat o rată de eficacitate globală de aproximativ 50%. Pentru vaccinul Pfizer-BioNTech, cercetătorii chilieni s-au bazat pe datele furnizate de Israel, unde un studiu realizat în condiţii reale pe un grup de 1,2 milioane de persoane a arătat o eficacitate de 94%. AGERPRES/(AS - autor: Florin Bădescu, editor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea) Articol original

👍 Coronavirus/Vaccinare în Chile: 56,5% eficacitate după două doze, 3% după o doză (studiu)

Next
« Next
Previous
Previous »