luni, 12 aprilie 2021

IGPR: Sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Poliţiştii şi reprezentanţii celorlalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au aplicat, în ultimele 24 de ore, 6.398 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.738.260 de lei, în urma acţiunilor de verificare a modului în care sunt respectate prevederile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. "Peste 4.700 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 891 de acţiuni de verificare, la nivel naţional", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmis, luni, AGERPRES. Au fost efectuate 84.741 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. "Poliţiştii se află permanent la datorie şi vor interveni cu fermitate în toate situaţiile în care legea este încălcată. Sănătatea şi siguranţa cetăţenilor sunt prioritare tuturor instituţiilor cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice", arată sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu) Articol original

👍 IGPR: Sancţiuni de peste 1,7 milioane de lei, pentru nerespectarea măsurilor anti-COVID

Next
« Next
Previous
Previous »