sâmbătă, 3 aprilie 2021

O masă într-un avion parcat se dovedește a fi un succes în Japonia. Cât costă experiența culinară

All Nippon Airways (ANA), cea mai mare companie aeriană din Japonia, oferă mese de primă clasă într-un avion parcat, pentru 540 de dolari. Compania a sporit numărul locurilor pentru luna aprilie, după ce primele oferte s-au epuizat rapid, relatează BBC.

O serie de companii aeriene s-au gândit, în mod creativ, cum să folosească avioanele menținute la sol în timpul pandemiei. Industria globală a companiilor aeriene se confruntă cu cea mai grea provocare de până acum, pe fondul restricțiilor impuse de pandemie..

„Zborurile către nicăieri” s-au dovedit populare, alături de mesele luate la bordul avioanelor.

Experiența culinară ANA are loc într-un Boeing 777

În octombrie, Singapore Airlines le-a oferit clienților posibilitatea de a lua prânzul într-un Airbus A380 parcat pe aeroportul principal al orașului. În ciuda prețului de peste 500 de dolari primele locuri s-au epuizat într-o jumătate de oră.

Experiența culinară ANA are loc într-un Boeing 777 parcat pe aeroportul Haneda din Tokyo.

În timp ce un loc de primă clasă costă 59.800 de yeni (540 de dolari), cei interesați pot opta pentru o experiență mai ieftină pentru 29.800 de yeni (270 dolari). Ideea unui „restaurant cu aripi” aparține angajaților care doreau să utilizeze mai bine aeronavele aflate la sol.

British Airways și-a pus la dispoziție meniul pentru clasa întâi pentru livrarea la domiciliu

Săptămâna trecută, British Airways și-a pus la dispoziție meniul pentru clasa întâi, prin intermediul companiei de catering DO & Co, pentru livrarea la domiciliu, potrivit Mediafax.

Joi, guvernul australian a lansat un pachet de 1,2 miliarde de dolari, destinat să-i determine pe oameni să cheltuiască pentru călătorii interne. Schema va reduce la jumătate prețul a aproape 800.000 de bilete de avion și se va desfășura până la sfârșitul lunii iulie.

Articolul O masă într-un avion parcat se dovedește a fi un succes în Japonia. Cât costă experiența culinară apare prima dată în Descopera.

Articol original

👍 O masă într-un avion parcat se dovedește a fi un succes în Japonia. Cât costă experiența culinară

Next
« Next
Previous
Previous »