duminică, 2 mai 2021

Cum arată ploaia în Sistemul Solar. Picăturile de pe Terra sunt similare cu cele de pe Jupiter sau Saturn

Precipitațiile sunt mult mai răspândite în Sistemul Solar decât am crede. Bineînțeles, pe Pământ plouă cu apă, însă pe Marte ninge cu dioxid de carbon, pe Titan plouă cu metan, pe Venus cu acid sulfuric, iar pe Neptun ar putea ploua chiar cu diamante.

Tipul de material care cade din cer este aproape la fel de variat ca și planetele. Noi cercetări au descoperit o similaritate pentru toate tipurile de materiale lichide care alcătuiesc ploaia din Sistemul Solar. Toate picăturile, indiferent de material, au aproape aceeași dimensiune.

Există două cauze principale pentru asta: micile picături de ploaie se evaporă în timp ce picăturile mari de ploaie se separă în altele mai mici. Pentru a determina nivelurile acestora, oamenii de știință au analizat ce dimensiuni ar putea avea picăturile de planete similare cu Terra, precum Marte sau Venus.

Chiar și pe planete mai mari, nu a existat o diferență dramatică

Modelele științifice au arătat că picăturile cu o rază mai mică de o zecime dintr-un milimetru s-au evaporat înainte să atingă suprafața. Picăturile mai mari, cu o rază mai mare de câțiva milimetri, s-au separat în picături de dimensiuni medii.

Chiar și pe planete mai mari, nu a existat o diferență dramatică. Ploaia pe Jupiter sau Saturn ar avea o dimensiune și formă similară cu cea de pe Pământ sau Marte. În mod asemănător, materialul din care este alcătuit o picătură de ploaie nu a avut un impact considerabil asupra dimensiunii.

Sursa foto: American Geophysical Union

Spre exemplu, pe Titan plouă cu metan. Studiul a descoperit că cele mai mari picături de metan ar fi doar de două ori mai mari decât picătura medie de pe Terra, în ciuda gravitației diferite de pe Titan și a tiparelor meteorologice.

De ce există această uniformitate a picăturilor de ploaie?

Nu este clar deocamdată de ce există această uniformitate. Totuși, oamenii de știință cred că are de-a face cu densitatea și tensiunea superficială a materialului, potrivit Science Alert.

Cunoașterea modului prin care picăturile de ploaie se formează pe alte planete ar putea ajuta savanții să înțeleagă mai bine atmosferele exoplanetelor, care vor deveni un subiect de discuție mult mai important odată cu lansarea sateliților observaționali mai puternici în viitor.

Vă mai recomandăm să citiți și:

Un sistem solar din ”vecinătatea” noastră cosmică prezintă condiții favorabile vieții

Astronomii au confirmat existența unei exoplanete solide în cel mai apropiat sistem solar

Meteoritul care este mai vechi decât întregul nostru sistem solar

Ploaie neagră asupra Japoniei. Care au fost explicaţiile găsite de martori

Articolul Cum arată ploaia în Sistemul Solar. Picăturile de pe Terra sunt similare cu cele de pe Jupiter sau Saturn apare prima dată în Descopera.

Articol original

👍 Cum arată ploaia în Sistemul Solar. Picăturile de pe Terra sunt similare cu cele de pe Jupiter sau Saturn

Next
« Next
Previous
Previous »