sâmbătă, 1 mai 2021

Germania accelerează MASIV vaccinarea împotriva COVID-19: Peste 1 milion de persoane au fost imunizate într-o singură zi 

Germania accelerează MASIV vaccinarea împotriva COVID-19: 1 milion de persoane au fost imunizate într-o singură zi 

Campania de vaccinare din Germania, care a avut parte de un debut ezitant, beneficiază în prezent de un ritm tot mai accelerat şi, pentru prima dată, peste 1 milion de persoane din această ţară au fost inoculate împotriva coronavirusului într-o singură zi, a anunţat joi ministrul german al Sănătăţii, Jens Spahn..Miercuri, medicii de familie din Germania au administrat 730.000 de doze, iar centrele regionale de vaccinare au administrat alte 360.000 de doze, a precizat Jens Spahn.Acest lucru înseamnă că peste 1 procent din populaţia Germaniei a fost vaccinată într-o singură zi.De la începutul campaniei, mai mult de un sfert dintre germani - 25,9% - au fost vaccinaţi cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, iar 7,5% dintre rezidenţi au primit ambele doze, necesare pentru a asigura un nivel optim de imunitate.Ministrul Jens Spahn a considerat că performanţa de miercuri reflectă progresul rapid al campaniei de vaccinare din Germania, dar a avertizat că ţara lui nu a ajuns încă la imunitatea de grup.Lothat Wieler, preşedintele Institutului Robert Koch pentru controlul bolilor (RKI), afirmă că autorităţile germane mai au încă multe lucruri de făcut înainte de atingerea acelui obiectiv. Aproximativ două treimi dintre germanii de peste 80 de ani au fost deja vaccinaţi, precum şi aproximativ 30% dintre rezidenţii cu vârste de peste 70 de ani, a precizat el, potrivit DPA, relatează Agerpres.Situaţia generală a infectărilor cu noul coronavirus "ne oferă motive să sperăm, dar nu este un semnal că am scăpat definitiv", a adăugat ministrul Spahn.Creşterea abruptă a infectărilor a fost oprită, însă numărul noilor cazuri este în continuare ridicat, iar unităţile de terapie intensivă din spitalele germane sunt în continuare pline, a adăugat ministrul Sănătăţii."Trebuie ca aceste numere nu doar să stagneze, trebuie ca ele să scadă", a completat Jens Spahn.Miercuri, rata incidenţei la şapte zile a scăzut la 154 de infecţii la 100.000 de persoane, atingând cel mai mic nivel al său din ultimele două săptămâni.

Până joi, în Germania erau peste 3,36 de milioane de infectări cu noul coronavirus și bilanțul ajunsese la 83.069 de decese de la declanșarea epidemiei în urmă cu un an.

 

Articol original

👍 Germania accelerează MASIV vaccinarea împotriva COVID-19: Peste 1 milion de persoane au fost imunizate într-o singură zi 

Next
« Next
Previous
Previous »