sâmbătă, 1 mai 2021

Măsuri suplimentare în perioada sărbătorilor pascale

În perioada 30.04 – 03.05.2021, cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi minivacanţei de 1 şi 2 Mai, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vaslui, alături de efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Vaslui, va acţiona cu efective sporite pentru asigurarea unui climat adecvat de ordine siguranţă publică și pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu noul coronavirus SARS-Cov-2.

Astfel, peste 250 de jandarmi vor fi angrenaţi în misiuni independente sau în cooperare cu celelalte structuri ale MAI cu responsabilităţi de ordine şi siguranţă publică la evenimente religioase şi sportive ce se vor desfăşura pe raza judeţului Vaslui.

Pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de Învierea Domnului, 78 de jandarmi vasluieni vor asigura măsurile de ordine publică la 17 lăcașuri de cult pe de raza judeţului Vaslui unde se preconizează o prezenţă ridicată de participanţi.

Jandarmeria Vaslui recomandă celor care participă la manifestările religioase să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură şi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii virusului Covid-19 (purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei sociale).

Articolul Măsuri suplimentare în perioada sărbătorilor pascale apare prima dată în Actual Vaslui.

Articol original

👍 Măsuri suplimentare în perioada sărbătorilor pascale

Next
« Next
Previous
Previous »