Zilele Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești
“Zilele Medicale ale Spitalului Clinic Municipal de Urgență Moinești”, eveniment de tradiție organizat în acest an în perioada 10-12 iulie 2025, are o dublă semnificație: marchează jubileul 50 DE ANI DE ACTIVITATE MEDICALĂ și cea de-a XX-A EDIŢIE A ZILELOR MEDICALE.
“De-a lungul celor 50 de ani de activitate medicală și a celor 20 de ani de educație medicală continuă, spitalul a evoluat dintr-o unitate medicală modestă într-un centru de excelență, cu dotări moderne, specialiști renumiți și servicii medicale diverse și de înaltă calitate. De asemenea, vorbim de Spitalul Moinești ca un martor al transformărilor unei societăți în schimbare, dar și a unui pilon de stabilitate pentru sănătatea locuitorilor Moineștiului și nu numai. Mulțumim generațiilor de medici, asistenților medicali, kinetoterapeuților, psihologilor, infirmierilor și întregului personal auxiliar care au scris istoria acestui spital prin munca lor, prin sacrificiul și prin devotamentul față de bolnavi.”, spune în scrisoarea adresată participanților managerul instituției, Prof. Univ. Dr. Adrian Cotîrleț.
Calendarul evenimentului cuprinde cursuri, workshopuri, mese rotunde, lucrări practice pe diferite paliere științifice, transmisii live ale intervențiilor chirurgicale, simpozioane științifice adresate medicilor din diferite specialități, medicilor rezidenți și studenților la medicină, dar și nutriționiștilor și kinetoterapeuților, psihologilor și asistenților medicali.
Subiectele sunt extrem de variate, fiind alese din cardiologie, medicină internă, obstetrică-ginecologie, chirurgie, neurologie, pediatrie, ortopedie, anestezie și terapie intensivă, recuperare medicală respiratorie și epidemiologie.
O sesiune științifică chirurgicală intitulată “Chirurgi români din UE: excelență medicală dincolo de granițe” este menită să favorizeze schimbul de bune practici. În programul conferinței figurează masa rotundă – Asociația Alianța Spitalelor, care va dezbate aspecte definitorii ale managementului spitalicesc. Este organizată și o sesiune a medicilor Clubului Rotary, intitulată “Rotary-leadership și impact în comunitate”, dar și un curs de psihologie clinică adresat psihologilor clinicieni din spitale și nu numai.
Cu acest prilej jubiliar, vor fi acordate premii și distincții pentru merite deosebite și contribuții remarcabile aduse în domeniul medical.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu