Oana Țoiu nu vrea să-i dea explicații primarului Chișinăului pentru interdicția de intrare în România. „România nu este datoare d-lui Ceban”
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a declarat, la Antena 3 că România nu este datoare să dea explicaţii primarului Chişinăului, Ion Ceban, cu privire la interdicţia acestuia de a intra în România, întrucât edilul nu este cetăţean român. Afirmația vine după ce Ion Ceban a cerut autorităților române să vină cu probe privind legăturile sale cu Rusia.
Oana Ţoiu a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că interdicţia intrării pe teritoriul României pentru Ion Ceban se extinde automat la întreg spaţiul Schengen.
„România nu este datoare domnului Ceban, pentru că domnul Ceban nu este un cetăţean român, e improbabil că va putea vreodată fi, nu este un cetăţean al Uniunii Europene şi este dreptul nostru de a acorda sau nu acces pe teritoriul nostru (…) Este dreptul României, este dreptul Uniunii Europeane, nu a fost contestat de niciun alt stat membru în acest moment. Odată cu interdicţia accesului domnului Ceban şi altor doi cetăţeni moldoveni pe teritoriul României, este o interdicţie care se extinde la întreg spaţiul Schengen”, a explicat ministrul de Externe, Oana Ţoiu, citată de News.ro.
Întrebată de ce Ion Ceban este considerat un pericol de către România, ministrul Oana Ţoiu a răspuns: „Este o întrebare pe care şi domnul Ceban a pus-o într-o adresă oficială. Va primi sigur răspuns de la instituţiile abilitate, în acest caz Serviciul Român de Informaţii, însă să fie foarte clar, nici nu există vreo datorie a României de a da toate detaliile pe care le deţine şi cred că este ceva lesne de înţeles pentru toată lumea, că atunci când vorbim de un potenţial pericol, vorbim şi de rezerva pe care instituţiiile o au în a transparentiza toate informaţiile pe care le deţin”.
„A spus că locul Moldovei e lângă Moscova”
Totodată, Oana Ţoiu l-a acuzat pe primarul Chişinăului că este un susţinător activ al ideii că locul Moldovei este lângă Rusia.
„A fost unul dintre cei mai vocali oponenţi ai ideii de aderare la Uniunea Europeană. A spus foarte clar, cu subiect şi predicat, că locul Moldovei e lângă Moscova, locul Moldovei nu este în Uniunea Europeană”, a adăugat Oana Ţoiu.
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, împreună cu alţi doi cetăţeni ai Republicii Moldova, are interdicţie de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani.

Vineri, primarul a acuzat autorităţile de la Bucureşti că decizia lor reprezintă o tentativă de influenţare a opiniei publice în perspectiva apropiatelor alegeri legislative din Republica Moldova, prevăzute la 28 septembrie.
„Orice tip de acest fel de ingerinţă poate fi calificat ca implicare directă în influenţarea publică a diferitor opinii ale oamenilor care vor merge să-şi expună votul”, susține Ion Ceban.
Primarul mai afirmă că, până în prezent, nu i-a fost prezentată nicio probă concretă a legăturilor sale „complicate” cu Rusia. „Vreau dovadă că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”, a declarat edilul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu