Primarul de Piatra despre presiunile făcute asupra lui: „Nu funcţionează”

Primarul municipiului Piatra Neamţ, Adrian Niţă, a vorbit despre presiunile care s-au făcut asupra lui de când şi-a început mandatul.
A enumerat două domenii de interes în care s-au făcut aceste presiuni. În ceea ce priveşte achiziţionarea clădirii fostei „Case a Armatei” şi reorganizarea Direcţiei de Asistenţă Socială.
Iar presiunile ar fi venit de la tot felul de personaje: de la parlamentari până la fețe bisericeşti. Însă edilul pietrean le-a transmis tuturor: „Nu funcţionează”.
„Presiuni se mai fac. Spre exemplu Casa Armatei. Am avut 70.000 de telefoane de la lume chiar… pestriţă. Telefoane să nu facem.
Sunt obiective care deranjează. Pe zona de reorganizare în ceea ce priveşte personalul. La DAS (Direcţia de Asistenţă Socială).
De la prelaţi până la parlamentari, până… nu pot să vă spun. Vă reamintesc, la mine astfel de lucruri funcţionează pe invers şi nu glumesc. Nu că aş fi vreun nebun sau altceva dar…
La DAS spre exmplu am avut situaţia în care am parcurs un control al celor de la AJPIS (Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială). Era director cineva care şi-a pierdut această calitate. Era şef serviciu şi şi-a pierdut această funcţie şi care culmea dă şi în judecată primăria pentru acest lucru.
Deşi ani de zile controalele efectuate acolo au reliefat că nu se întâmplă ceea ce ar trebui. Pe mine asta mă uimeşte.
Dacă oficial ai avut controale din partea unor autorităţi, ale unor instituţii şi ţi-au spus că nu îţi faci treaba, acum tu te mai plângi şi mă mai şi dai în judecată tu pentru că ţi-am luat postul de şef. Asta mi se pare strigător la cer.
Deci astea au fost intervenţiile. În principal pe aceste zone. Dar nu funcţionează”, a declarat Adrian Niţă la emisiunea Revista presei…altfel, la Monitor TV.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu