Consiliul Județean Vâlcea dă startul magiei de Crăciun: Festivalul Colindului ajunge la ediția a X-a

În perioada 3–12 decembrie 2025, Consiliul Județean Vâlcea, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, organizează cea de-a X-a ediție a Festivalului Colindului Vâlcean, un eveniment devenit reper al identității culturale din județ.
Peste 40 de cete de colindători vor aduce în fața publicului tradiția nealterată a colindului, în patru vetre etnofolclorice: Fârtățești, Vlădești, Mihăești și Racovița. Startul va fi dat pe 3 decembrie, la Căminul Cultural Fârtățești, începând cu ora 16:00. Festivalul continuă pe 5 decembrie, la Sala de sport din Vlădești, tot de la ora 16:00, iar pe 8 decembrie atmosfera de sărbătoare poposește în Mihăești, la sala de sport a localității. Ultima reprezentație din vetre va avea loc pe 10 decembrie, la Căminul Cultural din Racovița, ora 16:00.
Momentul culminant este programat pentru data de 12 decembrie, de la ora 17:00, când Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea va găzdui ediția de gală a festivalului. Pe scenă vor evolua grupuri și ansambluri de colindători din Republica Moldova, Suceava, Maramureș, Sibiu și, desigur, din Vâlcea, fiecare aducând cu sine un repertoriu autentic, moștenit și păstrat cu grijă în comunitățile din care provin.
Ediția aniversară a festivalului îl are ca invitat special pe îndrăgitul artist FUEGO, care va încânta publicul cu un moment artistic emoționant, încărcat de spiritul cald al sărbătorilor de Crăciun.
Download NOW!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu