VIDEO: Arădenii au umplut Piața Catedralei de 1 Decembrie. Retragerea cu torțe, principalul moment al serii

În seara de 1 Decembrie, Piața Catedralei din Arad s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de persoane venite să participe la festivitățile dedicate Zilei Naționale a României.
Evenimentele au început la ora 17:00, cu intonarea imnului național de către cântăreața Claudia Iuga, care este totodată și purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad. În continuare, Arhiepiscopia Aradului a oficiat o slujbă, urmată de discursuri din partea autorităților locale.
Managerul Complexului Muzeal Arad, Sorin Bulboacă, a susținut o prezentare privind importanța zilei de 1 Decembrie 1918 în evoluția istorică a României. În intervenția sa, Bulboacă a făcut o scurtă trecere în revistă a contextului politic și social din 1918, evidențiind modul în care evenimentele de la Alba Iulia au contribuit la conturarea statului român modern și rolul Aradului în pregătirea procesului de unificare.
Programul a continuat cu un moment de colinde, interpretate de Alexandra Drăgan, iar apoi – momentul mult așteptat – parada militară (pe melodia „Treceți Batalioane Române Carpații”) și retragerea cu torțe către Cetatea Aradului.
După care, în Piața Catedralei, a continuat un program cu melodii patriotice.
@specialarad.ro Parada de Ziua Națională a României la Arad 2025 #1decembrie🇷🇴 #ziuanationalaaromaniei #arad #piatacatedraleiarad #specialarad ♬ original sound – Special Arad
Special Arad urează „La mulți ani!” tuturor cititorilor, de Ziua Națională a României
Comments are closed.