Sunt sau nu mai sunt bani pentru construirea Autostrăzii Unirii? Răspunsul dat de noul ministru al Transporturilor

Ciprian Șerban, singurul ministru moldovean din tot Cabinetul Bolojan, a explicat în răspunsurile a două interpelări venite din partea unor deputați ieșeni că vor fi bani pentru construirea A8. Astfel, în privința celor două capete ale sectorului montan, Tg. Mureș-Miercurea Nirajului și Tg. Neamț-Moțca, unde lucrările au început efectiv astă-primăvară, ministrul Transporturilor este ferm: „Având în vedere stadiul avansat de implementare a acestor obiective de investiții din cadrul Autostrăzii A8, precum și angajamentele de finanțare semnate, progresul acestor proiecte nu poate fi pus în pericol din cauza lipsei fondurilor”.
Cât privește celelalte tronsoane ale A8, „ele sunt eligibile pentru finanțare prin fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027, fiind în diferite etape de implementare”, i-a răspuns el deputatului Ciprian Paraschiv. Cum A8 este inclus în „categoria proiectelor prioritare pentru finalizarea cordoarelor rețelei de transport transeuropene (TEN-T) elegibile pentru finanțare prin Programul Transport 2021-2027, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii consideră că insuficiența bugetară nu poate afecta prograsul acestor proiecte”.
Un lot început, unul cu contract nesemnat
Ministrul arată de asemenea, referindu-se la cele două tronsoane pe care câștigătorul licitației dădea semne că nu le mai vrea: Ditrău-Grințieș și Sărățeni-Joseni, că a fost depusă cerea de finanțare, „în prezent fiind în așteptare răspunsul Companiei Naționale de Investiții Rutiere la solicitările de clarificări formulate în cadrul procesului de evaluare-contractare a proiectului”.
Amintim că, în pragul verii, asocierea care a câștigat contractele de proiectare și construire a celor două loturi, SA&PE Construct-Spedition UMB-Tehnostrade-Euro-Asfalt, a invocat rezilierea unui contract semnat deja (Ditrău-Grințieș) și abandonarea atribuirii unui alt contract (Sărățeni-Joseni). Motivul a fost valoarea prea mare a garanției de bună execuție – pe care până la urmă a plătit-o.
Situația actuală de pe traseul A8
De la vest, adică de la Tg. Mureș, spre est, adică spre Prut, cele 13 loturi ale Autostrăzii Unirii sunt în următoarele stadii:
- Tg. Mureș-Miercurea Nirajului, în faza de construire, câștigătorul licitației fiind firma turcă Nurol Inșaat.
• Miercurea Nirajului-Sărățeni, contract semnat pe 29 mai cu o asociere de firme, Ozaltin (Turcia) – Infravis (România). - Sărățeni-Joseni este lotul pe care asocierea SA&PE Construct-Spedition UMB, declarată câștigătoare în martie, întârzie încheierea contractului. „Procedura de atribuire s-a finalizat odată cu atribuirea contractului, respectiv cu transmiterea comunicării privind rezultatul procedurii și desemnarea ofertei câștigătoare. În etapa actuală, autoritatea contractantă se regăsește în în situația de perfectare a acordului contractual cu valoarea ofertată și termenele asumate de către ofertant”, precizează ministrul în răspunsul la interpelarea deputatului Bogdan Cojocaru.
- Joseni-Ditrău e în faza în care desemnarea câștigătorului licitației, asocierea româno-bulgară Danlin XXL-Groma Hold-Intertranscom Impex, poate fi contestată.
- Ditrău-Grințieș este contractul pe care asocierea SA&PE Construct-Spedition UMB-Tehnostrade-Euroasfalt a vrut să-l rezilieze. Între timp, CNIR a emis ordinul de începere a lucrărilor (pentru 30 iunie – primele 14 lunii fiind pentru realizarea proiectului tehnic).
- Grințieș-Pipirig se află în faza evaluării celor două oferte înscrise.
- Pipirig-Vânători/Leghin este în debutul fazei de proiectare, contractul fiind încheiat la sfârșitul lunii aprilie cu aceeași asociere SA&PE Construct-Spedition UMB.
- Leghin/Tg. Neamț-Moțca e în șantier de patru luni, contractul fiind tot al Spedition UMB.
- Moțca-Tg. Frumos, lot aflat în etapa evaluării celor șase oferte depuse.
- Tg. Frumos-Lețcani se află de asemenea în faza evaluării celor șase oferte înscrise și aici.
- Lețcani-Iași (nod DN 24)-Golăiești-Pod Prut – licitațiile pentru cele trei loturi au fost lansate în ultimele zile ale lunii mai, cu termene de depunere a ofertelor în a doua jumătate a acestei veri. Două dintre cele trei proceduri sunt deja contestate, dar licitațiile nu au fost suspendate.
Publicitate și alte recomandări video
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu