Lidera extremei drepte din Franța promite aparate de aer condiționat pentru toată lumea dacă ajunge la putere: „Salvează vieți” | AUDIO

În timpul valului de caniculă care afectează Franța, politiciana Marine Le Pen promite aparate de aer condiționat pentru toată lumea, dacă partidul ei, Adunarea Națională, va ajunge la putere. Publicația Politico notează că, deși schimbările climatice au transformat Europa în continentul care se încălzește cel mai rapid, acoperirea cu sisteme de aer condiționat este mai redusă decât în Statele Unite sau Japonia.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Marine Le Pen anunță un plan amplu de dotare a Franței cu sisteme de climatizare. Ea a acuzat că spitalele, școlile, căminele de bătrâni, mijloacele de transport public și alte spații publice nu au aparate de aer condiționat, deși sunt frecventate de cetățeni vulnerabili la căldură.
Mesajul politicienei a venit în contextul în care guvernul francez a emis alerte de caniculă pentru 84 de departamente ale țării din cauza temperaturilor periculos de ridicate, prognozate să ajungă la 36 de grade Celsius în Paris și 40 de grade Celsius în alte zone.
Tradițional, francezii nu au fost mari adepți ai sistemelor de aer condiționat, însă numărul gospodăriilor franceze care își instalează sisteme de răcire este în creștere, notează Politico.
Sursa foto: Shutterstock
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu