Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

13 iulie 2025

SOCANTE: PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICE

PERCHEZIȚII ȘI DOSARE PENALE, PENTRU INVESTIGAREA INFRACȚIUNILOR ECONOMICE

Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 20 iunie – 10 iulie 2025, 23 de acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost instituite măsuri asigurătorii de peste 36 de milioane de lei.

Astfel, în perioada 20 iunie – 10 iulie 2025, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au pus în aplicare 204 mandate de percheziție domiciliară și 69 de mandate de aducere, fiind dispuse măsuri preventive față de 21 de persoane.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat, au fost aplicate măsuri asigurătorii în valoare de 36.614.890,42 de lei.

Totodată, au fost indisponibilizate peste 28 de kilograme de aur, 245,9 grame de bijuterii sau metale prețioase, 5.209.608 țigarete, 200 de kilograme de tutun vrac, 25.163.768 de lei, 2.000 de euro, 20 de kilograme de produse alimentare, 3 kilograme de articole pirotehnice, peste 27 de metri cubi de material lemnos, precum și alte bunuri în valoare de 1.798.654 de lei.

Exemplu:

1. În anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și spălarea banilor.

La data de 10 iulie, în vederea completării materialului probator, Poliția Română, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București și în județele Ilfov, Giurgiu și Călărași, la domiciliile unor persoane fizice, presupus a fi implicate în activitatea infracțională.

În urma administrării unui complex ansamblu probatoriu, a reieșit că o grupare infracțională, compusă din 16 persoane (autori și complici), începând cu luna septembrie 2023 și până în prezent, ar fi accesat, fără drept, sistemele digitale puse la dispoziția populației de către Guvernul Britanic, prin preluarea controlului asupra conturilor autentice ,,Government Gateway” și editarea detaliilor sau crearea de conturi frauduloase pe numele contribuabililor, prin folosirea numerelor de asigurare socială ale acestora.

În mod concret, activitatea infracțională ar fi constat în compromiterea a peste 1.000 de conturi deținute de contribuabili britanici.

Această activitate a fost legată de înregistrări ale unor angajatori falși în sistemele Agenției Fiscale a Marii Britanii (HMRC), respectiv aplicația de returnare de taxe de tip „PAYE” (Pay As You Earn), înregistrarea unui număr mare de persoane fizice pentru un cont fiscal personal, cât și solicitarea în mod fraudulos a unor rambursări legate de impozitul pe venit și alte impozite.

Rambursările impozitului pe venit, solicitate în mod fraudulos de la autoritățile britanice, ar fi fost plătite în conturi bancare din Marea Britanie, sub controlul persoanelor cercetate.

Ulterior, sumele de bani solicitate fraudulos ar fi intrat în conturile deținute sau controlate de către persoanele cercetate, ar fi fost transferate succesiv în alte conturi bancare sau ar fi fost retrase în numerar de la ATM, cu scopul disimulării adevăratei proveniențe a banilor, cunoscând că provin din săvârșirea unor infracțiuni.

Până în prezent, conform probatoriului administrat în cauză, prejudiciul cauzat autorităților britanice este de 1.063.939,5 lire sterline, echivalentul a 6.170.849 de lei.

În urma celor 13 percheziții domiciliare efectuate la data de 10 iulie 2025, au fost descoperite și ridicate 14 telefoane mobile, 4 laptopuri,  43 de carduri bancare, bijuterii, 14 mini-lingouri de aur și 6 monede din aur.

Totodată, a fost instituită măsura sechestrului asigurător, fiind indisponibilizate 2 autoturisme de lux, care au fost preluate în administrare de Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

În cauză au fost aplicate măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile aparținând persoanelor cercetate în cuantum de 4.339.953 de lei.

De asemenea, polițiștii au dispus 3 măsuri preventive, respectiv măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 3 persoane cercetate.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Institutului Național de Criminalistică, luptătorilor Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, precum și al inspectoratelor de poliție județene Ilfov, Călărași și Giurgiu.

De menționat faptul că activitățile de cooperare judiciară s-au realizat cu sprijinul EUROJUST, în cauză fiind încheiat un Acord European de Cooperare cu autoritățile din Marea Britanie (organele de parchet și HMRC), în vederea facilitării schimbului de probe în prezenta cauză și pentru identificarea tuturor membrilor grupării infracționale.

Activitățile de cercetare penală continuă, în vederea completării probatoriului, a reparării și recuperării pagubei produse, precum și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit aceste infracțiuni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu