A dat declarația zilei, după ce a eliminat-o pe Inter de la Mondialul Cluburilor: ”Îi dedic victoria lui Milan”

Media: Digi Sport Special, marți, 20:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, marți, 18:30, DGS 1
Brazilienii au deschis scorul prin Cano (3), după o eroare flagrantă în defensiva ”nerazzurrilor”. Inter a avut câteva ocazii uriașe pe finalul jocului, însă portarul Fabio și bara s-au opus, iar Fluminense a închis tabela prin Hercules (90+3).
Thiago Silva i-a dedicat lui AC Milan victoria în fața celor de la Inter: ”M-am gândit la ei tot meciul”
La finalul partidei, Thiago Silva, care a ajuns la Fluminense în vara anului 2024 și care a jucat în trecut pentru AC Milan, a avut o declarație surprinzătoare și i-a dedicat victoria fostei echipe și în același timp rivala lui Inter.
”E un rezultat foarte important pentru noi. Nu a fost ușor, Inter a ajuns în finala Ligii Campionilor acum mai puțin de o lună. Trebuie să luptăm pentru fiecare minge, toți împreună. Astăzi, în defensivă, am fost foarte solizi.
Sunt sigur că fanii lui AC Milan au apreciat această victorie. Le dedic și lor victoria, m-am gândit la ei tot meciul”, a spus Thiago Silva, potrivit tuttomercatoweb.com.
Thiago Silva a jucat pentru AC Milan din ianuarie 2009 și până în vara anului 2012, când a fost transferat de PSG. În această perioadă, brazilianul a bifat 119 meciuri în care a marcat de 6 ori și a oferit două pase decisive.
VIDEO cu rezumatul meciului Inter - Fluminense 0-2
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Jurnaliștii italieni nu l-au iertat pe Chivu după eliminarea Interului de la CM al Cluburilor: ”Experiență de uitat” / ”Eliminare amară”
Considerată mare favorită înaintea confruntării și cotată cu a treia șansă la cucerirea trofeului, după PSG și Manchester City, Inter a fost eliminată surprinzător, iar presa din Italia a reacționat imediat și a caracterizat eșecul milanezilor drept unul ”amar”.
”Prima dezamăgire a lui Chivu: Cupa Mondială a Cluburilor s-a terminat pentru Inter în optimile de finală. Fluminense a câștigat cu 2-0”, au titrat cei de la TuttoMercatoWeb, care l-au notat cu 4,5 pe Cristi Chivu, la egalitate cu Dumfries.
Dintre jucători, doar De Vrij și Thuram au primit calificatitve mai mici (4).
”Experiența Interului în faza eliminatorie a Cupei Mondiale este una de uitat. Sau de ținut minte, pentru a se asigura că nu se va mai întâmpla. Titularizarea lui Thuram a fost o surpriză, iar faptul că l-am văzut pe teren peste o oră este și mai surprinzător.
Schimbările, unele dintre ele târzii, au modificat jocul, dar nu și rezultatul: o eliminare amară de la Cupa Mondială, chiar din optimile de finală”, a mai scris sursa menționată anterior.
”Aventura lui Cristian Chivu la Campionatul Mondial al Cluburilor s-a încheiat în optimile de finală, după un meci în care `nerazzurrii` au început prost și au fost conduși după trei minute cu un gol al lui German Cano, care a pedepsit o eroare colectivă a defensivei.
Inter a avut o primă repriză apatică, apoi a schimbat direcția, după o oră de joc, datorită rezervelor care au creat ocazii periculoase”, a notat și fcinternews.it.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu