Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

12 iulie 2025

SPORT: Reacție extrem de dură din tabăra Rapidului: „Am jucat cu niște «tarzani». Borza, bordură!”

Reacție extrem de dură din tabăra Rapidului: „Am jucat cu niște «tarzani». Borza, bordură!”

Marian Iancu (60 de ani), fostul patron de la Timișoara și fan al Rapidului, a făcut o analiză dură a meciului câștigat de giuleșteni pe terenul celor de la FC Argeș, scor 2-0.

Marian Iancu se bucură de victoria celor de la Rapid, însă spune că a observat multe lacune în jocul etalat de echipa lui Gâlcă, în condițiile în care giuleștenii au întâlnit o echipă care abia a promovat în Superliga.

I-a făcut praf pe Jambor și Borza, însă a avut și un remarcat: Alex Dobre, pe care l-a cerut căpitan. A comparat atitudinea acestuia cu cea arătată de fotbaliști legendari ai Rapidului.

Marian Iancu, reacție extrem de dură după Argeș - Rapid: „Greu! Foarte greu va fi anul acesta”

Reacție extrem de dură din tabăra Rapidului: „Am jucat cu niște «tarzani». Borza, bordură!”

Marian Iancu, în studio-ul Gazetei Sporturilor, cu fularul Rapidului la gât

„Victorie pentru Rapid. Ok! 2-0 în prima repriză și 0-0 în cea secundă împotriva unor «tarzani» veniți de niciunde. Fără portar, fără număr 10, fără număr 9, l-am pierdut iar pe Koljic, Jambor praf, dăm gol din cam singurele faze pe care le-am avut.

Spuneam înaintea jocului că Gâlcă va începe echipa întotdeauna cu Dobre. Punct fix. CĂPITANUL. Noul CĂPITAN. Dacă Jambor zici că într-o altă viața a fost Șucu, Dobre este ceva între Nae Manea și Șumudică. Ca atitudine, Săpunaru. Merită!

Prea mulți tineri. Vor fi probleme. Borza, bordură. Greoi! Zici că are 100 de ani. Mergi unde vrei. Ce punem în loc? Sunt bucuros dar nu euforic. Greu! Foarte greu va fi anul acesta. Mai vorbim. Restul prea puțin, Drilon, Omar”, a scris Marian Iancu, pe Facebook.

Nevoi sunt, poate avem nevoie și de alt atacant, de un alt tip de mijlocaș, dar trebuie să tragem de cei pe care îi avem și ei să aibă evoluții foarte bune. Sunt într-un club cu o istorie și trebuie să dea mai mult. E prea devreme să vă spun dacă pleacă Borza, pentru că depinde mult și de el.
- Costel Gâlcă, la finalul meciului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu