Stirile romanesti de ultima ora, ultimele stiri online

12 iulie 2025

SPORT: Secretul lui Alex Dobre. Pe cine a angajat pentru a-l ajuta să „explodeze” la Rapid

Secretul lui Alex Dobre. Pe cine a angajat pentru a-l ajuta să „explodeze” la Rapid

Alexandru Dobre, eroul Rapidului de la Mioveni, a dezvăluit că lucrează în momentul de față cu un mental coach, care îl ajută enorm în cariera sa.

Ședințele cu acesta se desfășoară săptămânal, iar roadele deja încep să se vadă din ce în ce mai bine, de la meci la meci, iar dubla cu FC Argeș stă mărturie.

Secretul lui Alex Dobre a fost dezvăluit în direct

Alexandru Dobre, eroul Rapidului de la Mioveni cu o dublă de senzație, a dezvăluit că și-a angajat de ceva timp un mental coach care îl ajută enorm de mult în cariera sa.

Ședințele cu acesta se desfășoară săptămânal, iar roadele deja încep să se vadă din ce în ce mai mult, de la meci la meci. Mijlocașul ofensiv al giuleștenilor susține că încearcă să gândească mereu pozitiv, indiferent de dificultățile pe care le traversează, el și echipa sa, și, pe deasupra, se încrede foarte mult în Dumnezeu.

„Încerc să las totul în voia lui Dumnezeu, să gândesc pozitiv, chiar dacă nu-mi sunt favorabile mereu. Lucrez săptămânal cu un mental coach, mă bucur că devin mai bun de la meci la meci. Vreau să fiu judecat pentru ceea ce fac în teren și cât mă dăruiesc în teren.

Am tras tare la antrenamente pe o căldură de mureai. Antrenorul ne-a cerut să avem determinare, dorință și spirit de luptători. Toți colegii mei au făcut un meci mare”, a spus Alex Dobre.

Pe de altă parte, puțină lume știe că Dobre a colaborat anii trecuți cu un preparator fizic de top, care a lucrat de-a lungul timpului cu celebrii Cristiano Ronaldo și Luis Diaz. Este vorba despre Mario Simoes, pe care l-a cunoscut în Portugalia, pe vremea când a îmbrăcat tricoul lui Famalicao.

Secretul lui Alex Dobre. Pe cine a angajat pentru a-l ajuta să „explodeze” la Rapid

Recunoaște că echipa sa a avut noroc. „Face parte din joc”

Mijlocașul ofensiv al lui Costel Gâlcă recunoaște că Rapid a avut parte și de noroc în meciul cu FC Argeș, însă e fericit că el și coechipierii săi „au știu să sufere” și să obțină la final cele trei puncte puse în joc, în meciul de debut al noului sezon din Superligă.

„Trei puncte, sunt fericit pentru munca depusă de toți. Mi-am propus să-mi ascult instinctul mai mult în sezonul ăsta. Mă bucur că am câștigat. Ne așteptam să fie un meci dificil, ei au jucători de calitate, e și nou-promovată. Trebuie să știm să suferim, am avut și noroc, dar face parte din joc”, a conchis fotbalistul rapidist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu