Sișu, fără filtre. Artistul a vorbit despre femei, familie și un moment stânjenitor: „M-am trezit cu părinții ei la ușă”
Festivalul Beach, Please! a adunat și anul acesta zeci de mii de tineri la Costinești, unde muzica, energia și vibe-ul de vacanță s-au împletit într-un spectacol de neuitat. Printre artiștii care nu aveau cum să lipsească de pe scenă s-a numărat și Sișu, una dintre figurile emblematice ale rapului românesc. Relaxat, pus pe glume și cu chef de povești, artistul a vorbit deschis despre viață, familie și chiar momente mai puțin confortabile din trecutul său amoros.

Sișu, sincer despre iubire, fiu și penibilul unei relații din trecut / foto: arhiva Click!
Sișu recunoaște că, deși are un fiu adolescent de 15 ani, a preferat ca anul acesta să vină la festival doar cu echipa sa. „A plecat la Sighet, într-o vacanță, de fapt, cred că pleacă mâine seară. Dar nu, nu l-am luat acum. Anul ăsta a fost un pic mai greu pentru noi. Am avut mai multe concerte și înainte. Și am zis, nu pot să am grijă de tine acolo (...) I-am spus: Nu, anul ăsta e agitație. Dar avem o relație foarte ok”, a spus Sișu, pentru cancan.ro.
Cu simțul umorului care îl caracterizează, artistul spune că are „31 de ani” și că nu simte vârsta din buletin. „Nu sunt bătrân, am 31 de ani, oamenii nu știu (...) Nu le-aș putea explica, că e un secret. Știi ce zic? După aia poate să se apucă și ei să meargă pe sistemul meu. Dar, în principiu, am 31 de ani și vreau să mă credeți și, la nivel individual, personal, vă pot da explicația, dacă doriți”, a mai spus el.
„Avem pregătite multe lucruri frumoase, multe surprize”
Despre ce a pregătit pentru public, tot în stilul lui ironic: „Două șlagăre din repertoriul internațional. Avem un set de piese scrise de Ion Ion, pe versuri de Maria Cârneci. Avem pregătite multe lucruri frumoase, multe surprize. O tombolă la mijlocul concertului”. Premii? „Nimic, încercăm să luăm. Banii, bineînțeles”, s-a amuzat cântărețul.
Însă ,momentul cel mai savuros al discuției a venit când a fost întrebat despre o situație stânjenitoare din trecutul său. Sișu și-a amintit imediat o pățanie legată de o fostă iubită:
„Am plecat odată după o fată, la munte, iarna, de nebun. Era cu mama ei, cu tatăl ei, m-am trezit cu părinții ei la ușă. Și am plecat”.
Despre dragoste și femei, Sișu a fost sincer și tranșant: „Dacă sunt îndrăgostit de o femeie, nu am nicio problemă. Fac orice gest”.
Iar când vine vorba de cum ar trebui să fie femeia ideală pentru el: „Nu știu, să mă atragă. N-am cum să zic cum ar trebui să fie. Să fie femeie. Nu prea îmi plac oamenii prefăcuți. Foarte multe fete nu sunt prefăcute că au o problemă, dar așa cred ele că trebuie să fie. Mie îmi plac fetele ca mine, așa, știi, cum sunt eu”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu