Actualitate românească - Bradul aprins și inima stinsă: drama Crăciunului contemporan

Bradul strălucește, mesele se îndoaie, vitrinele cântă, iar Moș Crăciun a devenit, pentru mulți, personajul central al sărbătorii. Și totuși, întrebarea rămâne dureros de simplă și inevitabilă: ce mai serbăm astăzi – un obicei sau o Naștere?

Crăciunul nu este o tradiție culturală, ci o realitate mântuitoare. Nu este un festival al plăcerii, ci o coborâre a lui Dumnezeu în istorie. Sfânta Scriptură nu vorbește despre brad, dar vorbește despre Prunc; nu despre daruri sub pom, ci despre Darul cel mai mare:

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat…” (Ioan 3, 16).

Explorați alte articole recente despre Romania, Monitorul de Neamt, Preot Nicau Nicolae, din Neamt și Prima pagina.

Bradul, Moșul și riscul înlocuirii sensului- drama Crăciunului contemporan

Bradul, ca simbol al vieții veșnice, și darul, ca semn al iubirii, au avut cândva o semnificație pedagogică. Dar simbolul, rupt de Hristos, devine decor, iar decorul, fără adevăr, devine idol estetic. Moș Crăciun, desprins de rădăcina sa creștină – Sfântul Ierarh Nicolae – ajunge un personaj comercial, mai cunoscut decât Pruncul din iesle.

Sfântul Grigorie Teologul avertiza:

„Nu tot ce este frumos este mântuitor.”

Frumusețea Crăciunului fără Hristos este o frumusețe fără viață, o lumină fără căldură.

Nașterea Domnului – eveniment sau experiență?

Evanghelia nu ne cere să admirăm Nașterea Domnului, ci să o trăim:

„Iată, stau la ușă și bat; de va auzi cineva glasul Meu și va deschide, voi intra la el.” (Apocalipsa 3, 20).

Adevărata întrebare a Crăciunului nu este ce mâncăm sau ce primim, ci dacă Hristos Se naște în inima noastră. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „Hristos Se naște pururea în cei ce Îl primesc prin credință și iubire”. Fără această naștere lăuntrică, sărbătoarea rămâne o formă goală.

Plăcerea sau iubirea?

Societatea contemporană a mutat accentul de la jertfă la confort, de la iubire la plăcere. Dar Nașterea Domnului este începutul Crucii. Pruncul din iesle este Mielul care Se va jertfi.

Sfântul Isaac Sirul spune cu cutremur:

„Unde nu este durere pentru iubire, nu este nici iubire adevărată.”

Crăciunul nu este despre satisfacerea dorințelor noastre, ci despre dăruirea lui Dumnezeu. Nu despre a primi, ci despre a deveni capabili să dăruim.

Tradiția vie și tradiția moartă

Sfânta Tradiție nu este muzeu, ci viață transmisă. Când tradițiile nu mai conduc spre Hristos, ele încetează să fie vii. Sfântul Vasile cel Mare afirma că Tradiția este „respirația Bisericii”. Fără Hristos, tradițiile devin simple obiceiuri sociale, bune pentru calendar, dar sterile pentru mântuire.

Glasul poeților și conștiința neamului

Poetul Ioan Alexandru scria: „Dumnezeu S-a făcut copil ca să ne învețe din nou să fim oameni.”

Iar filosoful creștin Nikolai Berdiaev avertiza că libertatea fără Dumnezeu se transformă în tirania dorinței. Un Crăciun fără Hristos este, în cele din urmă, o sărbătoare fără libertate lăuntrică.

Ce serbăm, de fapt?

Serbăm un prilej sau o Persoană?

Un obicei sau o minune?

O emoție trecătoare sau Iubirea veșnică întrupată?

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi.” (Ioan 1, 14)

Aceasta este inima Crăciunului. Tot ce nu duce aici este periferie.

Un Crăciun care mântuiește

Să nu-L lăsăm pe Hristos afară, în timp ce casa noastră e plină de lumină artificială. Să nu ne mulțumim cu tradiții fără conținut. Să nu schimbăm Pruncul cu simbolul.

Crăciunul adevărat începe atunci când ieslea se mută în inimă, când masa se prelungește în milostenie, când darul devine jertfă, iar bucuria – recunoștință.

Atunci nu mai serbăm plăcerea, ci cinstim Iubirea.

Nu un mit cultural, ci pe Dumnezeu făcut Prunc, Care vine să ne nască din nou.

Hristos Se naște – slăviți-L!

Preot Nicău Nicolae