Industria constructiilor trece, la nivel mondial, prin cea mai accelerata transformare din ultimele decenii, presata de exigente de sustenabilitate, digitalizare si optimizare energetica. In acest context, grupul CORTIZO - producator european de sisteme din aluminiu si PVC - a inaugurat in Padrón (Spania) unul dintre cele mai avansate campusuri tehnologice dedicate proiectarii ansamblurilor de tamplarie termoizolanta si fatade cortina, perfect adaptate la cerintele arhitecturii contemporane. Complexul CORTIZO functioneaza ca un hub global de inginerie, pozitionand grupul spaniol in categoria furnizorilor de solutii de anvelopare la scara mare, adresandu-se unor segmente de piata unde cerintele de eficienta, durabilitate si personalizare ating valori maxime. Realizat in urma unei investitii care a depasit 40 de milioane de euro, complexul de la Padrón include trei cladiri cu o suprafata construita de peste 25.000 mp, amplasate pe un teren ce include spatii verzi cu o arie totala de 46.000 mp. Campusul gazduieste o echipa multidisciplinara formata din 250 de ingineri si arhitecti specializati in proiectarea anvelopantelor cu valoare adaugata mare pentru piete de pe cinci continente. Obiectivul declarat este de a transforma CORTIZO intr-un reper international in domeniul sistemelor pentru cladiri cu standarde ridicate de performanta tehnica si ecologica.
Un complex care produce mai multa energie decat consuma
Campusul Tehnologic CORTIZO reprezinta un veritabil studiu de caz pentru proiectarea orientata catre economia de energie. Un element esential este atentia acordata calitatii mediului interior. Lumina naturala este maximizata prin fatade vitrate si luminatoare, in timp ce iluminatul artificial isi adapteaza automat intensitatea, optimizand consumul si confortul vizual. Spatiile de lucru sunt deschise si conectate vizual, iar zonele de birouri sunt tratate acustic pentru diminuarea reverberatiilor, limitarea poluarii fonice si reducerea oboselii cognitive. Proiectarea orientata spre bunastare devine astfel instrument de eficienta economica, intrucat confortul functional genereaza productivitate si retentie a personalului inalt calificat. Complexul este certificat in clasa energetica A, include o anvelopanta cu performante ridicate de termoizolare, realizata dintr-un perete cortina dublat de o structura de lamele din aluminiu, ce contribuie in mod decisiv la imbunatatirea caracteristicilor de izolare termica si acustica, in timp ce maximizeaza aportul de lumina naturala. Un element distinctiv il reprezinta infrastructura fotovoltaica: 1.654 de panouri instalate pe acoperis genereaza 1.104 MWh anual, in timp ce consumul estimat se situeaza la 750 MWh. Rezultatul este reprezentat de un surplus de energie care se reintoarce in reteaua industriala a companiei si care valideaza campusul ca un proiect NZEB de inalta complexitate. Eficienta energetica este completata de sistemele HVAC de inalt randament si solutiile de iluminare LED. In raport cu o cladire standard, consumul de energie primara este redus cu 86%, cererea energetica cu 51,1%, iar consumul de apa scade cu 56%. Concomitent, 100% din deseuri sunt valorificate, iar materialele reciclabile utilizate depasesc cu 25% media nationala spaniola.

Teste realizate intr-un laborator ultramodern, certificat de ift Rosenheim
Campusul propune un model de arhitectura responsabila, integrata in peisaj si orientata spre reducerea amprentei de carbon. Proiectul a obtinut certificarea BREEAM cu calificativ OUTSTANDING, iar procesul de evaluare pentru certificarea LEED a fost deja initiat, obiectivul fiind validarea conform standardelor americane privind impactul asupra sanatatii si mediului. Un rol important in conceptul de sustenabilitate il are utilizarea materialelor de provenienta locala (de pe o raza mai mica de 150 km), strategie prin care se optimizeaza costurile logistice, se reduc emisiile si se stimuleaza economia regionala. In ceea ce priveste cladirea destinata realizarii testelor de laborator, aceasta permite verificarea performantei in conditii reale de exploatare. Realizat in colaborare cu institutul german IFT Rosenheim si certificat de respectiva organizatie, laboratorul dispune de tehnologie de ultima generatie care permite testarea sistemelor dezvoltate de departamentele de R&D&I si inginerie pentru proiecte la scara mare. In cadrul sau sunt realizate teste pentru determinarea coeficientilor de transfer termic, incercari acustice pentru validarea confortului fonic, teste de siguranta si de rezistenta la efractie, simulari de impact pentru evaluarea comportamentului la fenomene extreme precum uragane si cutremure, verificari pentru evaluarea reactiei la foc. Prin aceste proceduri, produsele proiectate in Galicia sunt validate din punct de vedere tehnic pentru utilizarea in zone precum Caraibe, Golful Persic sau America de Nord, unde parametrii climatici si dinamica vantului depasesc standardele europene.

Cladirea destinata cercetarii, centrul de greutate al campusului
Parterul gazduieste cel mai mare showroom de tamplarie din Spania, cu o arie de 2.600 mp folosita pentru prezentarea celor mai avansate sisteme de ferestre, usi, fatade, balustrade si protectii solare destinate pietelor internationale. Cladirea destinata cercetarii reprezinta centrul de greutate al campusului. In acest spatiu activeaza intreaga divizie de arhitectura a companiei, structurata intr-o echipa multidisciplinara ce reuneste inginerie structurala, arhitectura, comert international si marketing tehnic. Sinergia competentelor permite dezvoltarea unor solutii personalizate de anvelopare pentru proiecte din zone cu climat sever, normative si constrangeri tehnice distincte. In arealul respectiv functioneaza divizia globala de arhitectura a grupului CORTIZO, unde sunt proiectate solutii personalizate de fatade pentru piete cu cerinte climaterice, seismice sau normative diferite. Conceptele dezvoltate in acest centru stau la baza proiectarii unor cladiri emblematice din marile metropole ale lumii. Strategia a permis CORTIZO sa se impuna ca furnizor pentru cladiri reper din marile centre urbane - de la Tours Duo din Paris, la noul spital din Massachusetts, World Trade Center din Santo Domingo sau Hallets Point din New York - proiecte in care anvelopanta devine un element definitoriu al identitatii arhitecturale.

Componenta sociala si integrarea principiilor de sustenabilitate
Campusul include si o componenta sociala, care sustine cultura organizationala si echilibrul angajatilor. Cladirea integreaza un auditoriu pentru conferinte si prezentari, sala de fitness, restaurant, spatii de dining privat si sali de training. Rolul sau este de a transforma experienta profesionala intr-un proces complet, unde colaborarea, formarea si relaxarea coexista in acelasi ansamblu. Spatiile verzi creeaza un peisaj urban-integrat, cu peste 100 de specii native avand consum redus de apa. Toti arborii existenti au fost conservati, iar cei aflati pe amplasamentul constructiilor - cu precadere stejarii seculari - au fost transplantati cu succes. Ecosistemul verde contribuie atat la performanta energetica a ansamblului, cat si la reducerea efectului de insula de caldura, imbunatatind calitatea mediului de lucru. Din punct de vedere social, campusul are o dimensiune aparte, in sensul readucerii in Galicia a fortei de munca inalt calificate care a emigrat in ultimii 30 - 40 de ani. Prin programul de formare continua, absolventii se alatura echipelor de proiectare si avanseaza ulterior catre pozitii de coordonare, generand un ciclu profesional sustenabil si un transfer intern de know-how. Prin acest demers, experienta acumulata in Franta, Germania, Elvetia sau Marea Britanie se reintoarce in ecosistemul industrial iberic, contribuind la competitivitatea unei regiuni traditional orientate spre emigrare. Astfel, principiul pe care se fundamenteaza conceptul CORTIZO nu se limiteaza la infrastructura, ci defineste un model de formare continua. Arhitecti si ingineri cu experienta coordoneaza proiecte majore pentru piete externe, in timp ce tinerii absolventi sunt integrati in procesul de invatare aplicata, crescand in paralel cu dezvoltarea proiectelor in care se implica. Rezultatul este o structura organizationala fluida, unde competentele se transfera natural, iar leadership-ul se formeaza in interiorul companiei. In esenta, Campusul Tehnologic CORTIZO confirma ca investitiile in inovare, eficienta energetica si capital uman genereaza valoare economica si culturala pe termen lung. Prin integrarea de tehnologii verzi, solutii arhitecturale de ultima generatie si o strategie de repatriere a competentelor, complexul devine un exemplu de infrastructura industriala, adaptat cerintelor pietei de constructii din urmatoarele decenii.