
Asociația Umanitară Iunona, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Târgu Jiu, derulează în această perioadă proiectul „Colorează lumea cu Acceptare!”, o inițiativă dedicată promovării empatiei, înțelegerii și integrării copiilor cu dizabilități în comunitatea școlară.
Luna septembrie a adus cu sine o experiență profund emoționantă pentru toți cei implicați. Zece elevi cu dizabilități, sprijiniți de zece tineri voluntari și de profesori pasionați, au creat împreună zece păpuși unice, fiecare încărcată de poveste, sensibilitate și identitate.
Acestea au devenit personajele principale ale piesei de teatru „Ce nu se vede…”, un spectacol care explorează cu delicatețe tema incluziunii și a nevoii de a privi dincolo de aparențe.
Spectacolul a fost pus în scenă în mai multe școli din Târgu Jiu, stârnind emoție și deschizând dialoguri necesare despre acceptare și respect. În urma reprezentanțiilor, tinerii au discutat deschis despre elevii care, zi de zi, se confruntă cu provocări invizibile și despre importanța de a le întinde o mână de prietenie. Reacțiile publicului – elevi, cadre didactice și părinți – au fost extrem de calde, iar entuziasmul copiilor participanți a confirmat impactul pozitiv al proiectului. Mesajul transmis a atins inimile tuturor, demonstrând încă o dată că educația emoțională și creativitatea pot schimba percepții și pot apropia oamenii.
Având în vedere succesul inițiativei, Asociația Umanitară Iunona anunță că proiectul va continua și în perioada următoare, urmând să ajungă în tot mai multe școli. Obiectivul este clar, promovarea unei culturi a acceptării și a diversității, în care fiecare copil să fie văzut, ascultat și valorizat.
„Colorează lumea cu Acceptare! ” este mai mult decât un proiect artistic – este un pas important spre o comunitate mai empatică, mai deschisă și mai unită”, a subliniat coordonatorul proiectului, profesorul Sgondea Simona, evidențiind rolul esențial pe care educația creativă îl are în dezvoltarea unei societăți incluzive.
Asociația Umanitară Iunona adresează mulțumiri tuturor partenerilor, voluntarilor, profesorilor și copiilor implicați, pentru energie, emoție și dedicare.
Împreună… colorăm lumea cu acceptare!