
Externe: Contextul global al știrii devine clar prin detaliile oferite mai jos.
Sinteză: Articolul explică un eveniment internațional și implicațiile pentru România.
Videoclipul care a bulversat diplomația africană și a provocat o reacție a președintelui francez Emmanuel Macron a fost realizat de un tânăr de 17 ani din Burkina Faso, potrivit Le Figaro.
Adolescentul care este elev la o școală din țara africană a folosit inteligența artificială. Videoclipul a devenit viral după ce, pe 9 decembrie, a fost publicat pe Facebook și TikTok. În urma incidentului, Emmanuel Macron a atacat Meta, deplângând incapacitatea rețelei de a elimina știrea falsă.
Filmul numit „Lovitură de stat în Franța” arată mai mulți „protestatari care s-au adunat pentru a-l susține pe colonelul care ar fi preluat puterea”, așa cum susțin patru jurnaliști francezi falși din videoclipul generat de inteligența artificială.
Doriți mai multe informații pe tema Externe, International, le zilei, stire falsa și Politic?
Știre falsă cu milioane de vizualizări
Dezinformarea a devenit virală, acumulând peste 12milioane de vizualizări și zeci de mii de „aprecieri”.
Președintele francez Emmanuel Macron s-a declarat revoltat de faptul că Facebook nu a eliminat videoclipul imediat, afirmând că Meta și echipele sale „își bat joc de noi, își bat joc de suveranitatea democrațiilor, ne pun în pericol”.
Știrea falsă i-a adus africanului 7 euro
Tânărul de 17 ani din Burkina Faso a ajuns vedetă. El a fost contactat de mai multe publicații franceze și a povestit că a început să creeze videoclipuri cu inteligență artificială „anul trecut”, grație unui curs de pe YouTube. În octombrie, el și-a deschis o mică afacere în domeniu. De altfel, tânărul a recunoscut râzând că a vrut să câștige bani de pe urma videoclipului fals.
El a auzit că „TikTok plătește bine” ,după ce a realizat că prin videoclipurile motivaționale nu se câștigă bani, a încercat știrile false realizate cu IA.
Cu știrea falsă despre lovitura de stat din Franța, tânărul spune că a câștigat doar șapte euro. Totuși, el vrea să folosească succesul neașteptat drept o prezentare pentru afacerea sa și anunță că a fost contactat deja de potențiali clienți.
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.