Descoperire culturală - Chris Rea, peste patru decenii de muzică fără compromisuri. „Mi-am început viața ca un străin”

În anii 2000, atunci când multe cariere lansate în perioadele ’70 și ’80 erau deja relegate la statutul de nostalgie, Chris Rea continua să fie prezent în topurile europene și pe marile scene, fără a beneficia de validări instituționale spectaculoase sau de premii simbolice acordate de industrie. Recunoașterea sa a venit mai degrabă prin cifrele de vânzări, un public fidel și o longevitate rară, construită în afara mecanismelor de promovare intensă care au dominat pop-rockul britanic al ultimelor decenii. Câțiva ani mai târziu, bilanțul devenea deja greu de ignorat: peste patru decenii de activitate, mai mult de 30 de milioane de discuri vândute la nivel global, 25 de albume lansate și sute de concerte susținute pe scenele Europei și ale lumii. Hituri precum The Road to Hell, Driving Home for Christmas, Josephine sau On the Beach au rămas printre cele mai cunoscute piese ale sale, fără a fi susținute de tendințele radio sau de rotații intensive pe MTV.

Născut la 4 martie 1951, în Middlesbrough, nord-estul Angliei, Christopher Anton Rea a crescut într-o familie cu origini mixte (tatăl era italian, mama, irlandeză) care administra o afacere locală de înghețată. Spre deosebire de mulți artiști britanici ai generației sale, Rea nu a urmat un traseu muzical precoce și nici nu a trecut prin școli de prestigiu sau conservatoare. A descoperit chitara relativ târziu, la începutul anilor ’70, iar primele sale încercări au fost autodidacte și lipsite de ambiția unei afirmări rapide. În 1973, Chris Rea s-a alăturat trupei Magdalene, după plecarea lui David Coverdale (fondator și solist al trupei de hard rock Whitesnake, dar și între 1973 și 1976.) După o scurtă colaborare cu o altă trupă, Rea și-a început cariera solo în 1974.

Primul succes notabil a venit în 1978, odată cu single-ul Fool (If You Think It’s Over), piesă care a intrat în topurile britanice și americane și i-a adus o nominalizare la Grammy, la categoria Best New Artist. Debutul nu a însemnat însă o ascensiune liniară. Anii care au urmat au fost marcați de conflicte repetate cu casele de discuri, care îi cereau să livreze constant single-uri ușor vandabile, adaptate formatelor radio ale momentului, în timp ce deciziile legate de producție, selecția pieselor și direcția artistică rămâneau în mare parte în afara controlului său. Presiunea de a repeta rapid succesul inițial a dus la o perioadă de stagnare creativă, experiență care l-a determinat pe Rea să își regândească raportarea la industrie și la propriul parcurs muzical.

Mai multe detalii și articole despre Cultura, Arta, accident vascular cerebral, compozitori și Craciun așteaptă aici.

Schimbarea decisivă a venit în a doua jumătate a anilor ’80, când Rea a câștigat control creativ și a început să construiască albume unitare, legate de teme recurente precum drumurile europene, singurătatea, deziluzia socială sau o masculinitate reținută, lipsită de ostentație. Lansat în 1989, The Road to Hell a marcat revenirea sa în prim-planul scenei europene, surprinzând direct climatul social și economic al Marii Britanii de la finalul deceniului. Din acel moment, vocea gravă și stilul distinct de chitară slide, profund ancorat în blues, au devenit elemente naturale ale , fără a fi accentuate artificial.

Între 1986 și 1994, șapte dintre albumele lui Chris Rea au fost certificate cu discul de platină în Marea Britanie, inclusiv două compilații, confirmând o popularitate constantă și vânzări de ordinul sutelor de mii de exemplare. Succesul lui Rea a fost în principal european. În Statele Unite, singurul album care a intrat în Billboard 200 a fost debutul Whatever Happened to Benny Santini? (1978), datorită piesei Fool (If You Think It’s Over), care a ajuns în topuri și i-a adus o nominalizare la premiile Grammy, la categoria Best New Artist.

Viața personală a lui Chris Rea a rămas, în mare parte, ferită de expunere mediatică. Căsătorit din anii ’80 cu Joan Lesley, pe care o știa din adolescență, Rea a evitat scandalurile și declarațiile provocatoare, preferând să lase muzica să vorbească. „Momentul nostru de aur este, în fiecare dimineață, mica luptă pentru a decide cui îi revine rândul să facă cafeaua.”, spunea Rea într-un interviu pentru saga.co.uk, citat de BBC.

Una dintre cele mai dificile perioade a venit la începutul anilor 2000, când Rea a fost diagnosticat cu cancer pancreatic și a trecut prin mai multe intervenții chirurgicale majore. Recuperarea a fost lungă, iar impactul asupra vocii și rezistenței fizice a fost real, însă artistul a continuat să înregistreze și să concerteze, adaptându-și stilul fără a-l dilua.

După 2010, Rea s-a concentrat pe proiecte inspirate din blues și jazz, adresate în principal publicului care îl urmărea de ani buni. Deși nu a cultivat nostalgia, Driving Home for Christmas, scrisă în 1978, în timp ce Rea se afla pe scaunul pasagerului într-un Mini, condus de soția sa, Joan, a ajuns în timp una dintre cele mai cunoscute piese din Marea Britanie. (Cuplul se întorcea de la studiourile Abbey Road din Londra spre orașul lor natal, Middlesbrough, într-o seară de iarnă cu ninsoare abundentă. Chris Rea rămăsese fără contract de înregistrare și nu își permitea un bilet de tren, așa că soția sa a venit să îl ia cu mașina.)

„La început mi-a fost teamă că melodia îmi va distruge orice urmă de credibilitate care mi-a mai rămas, dar acum eu și soția mea râdem împreună de asta”, declara artistul pentru Guardian în 2016. „Dacă rămân vreodată blocat pe M25, cobor geamul și încep să cânt I’m driving home for Christmas celor din mașinile de lângă mine. Le place la nebunie.” I’m driving home for Christmas a fost lansat ca al patrulea single de pe album, în noiembrie 1988, ajungând pe locul 53 în UK Singles Chart ca piesă principală a EP-ului The Christmas.

În 2016, scrie BBC, cântărețul a suferit un accident vascular cerebral, însă și-a revenit suficient cât să poată înregistra și susține turnee pentru cel de-al 24-lea album al său, Road Songs for Lovers. Dar un an mai târziu, fanii și-au exprimat îngrijorarea după ce artistul părea să se prăbușească în timpul unui concert. Ulterior, s-a anunțat că se afla în stare stabilă la spital. Ceva mai târziu, într-o apariție din 2020 în emisiunea Gone Fishing with Bob Mortimer and Paul Whitehouse (ultima sa apariție televizată), Rea a enumerat o serie de proceduri medicale prin care trecuse în 1994, an pe care l-a numit, simbolic, cel mai de succes din viața sa. „Nu m-am recuperat niciodată cu adevărat”, le-a spus artistul celor doi realizatori, adăugând că era nevoit să ia 34 de pastile pe zi pentru a-și ține sănătatea sub control. De asemenea, într-un alt interviu, referindu-se tot la problemele sale medicale, Rea a spus că „nu îi este frică de moarte” și că și-a transformat luptele cu boala într-o sursă de inspirație pentru a se întoarce la rădăcinile sale muzicale: blues-ul.

„Părea că totul se apropie de sfârșit, dar ceea ce m-a ajutat să merg mai departe a fost gândul că aș putea lăsa în urmă un disc despre care cele două fiice ale mele, aflate atunci la vârsta adolescenței, să poată spune: Asta a făcut tata. Nu muzica pop, ci blues-ul. Asta era el cu adevărat.

Deși nu a susținut niciodată turnee în Statele Unite, Chris Rea a rămas un artist cu un impact global, vânzând peste 30 de milioane de unități la nivel mondial și construind o carieră solidă în Europa, marcată de numeroase nominalizări la Brit Awards pentru Best British Male Artist. A lansat 25 de albume solo, dintre care două au ajuns pe primul loc în clasamentele din Marea Britanie, și a colaborat inclusiv cu Elton John pe piesa „If You Were Me”. Muzica sa, recognoscibilă prin timbrul inconfundabil al chitarei slide, a continuat să provoace emoție și reflecție de-a lungul deceniilor.

Având în vedere că în piesele sale se concentra adesea pe mașini și drumuri, scrie BBC, Rea era un pasionat de curse auto. A concurat cu modele Ferrari și Lotus și a participat la Campionatul Britanic de Turisme din 1993. Pentru sezonul de Formula 1 din 1995, s-a alăturat echipei Jordan ca mecanic de pit stop. „Nu voiam să fac treaba de VIP, așa că m-am ocupat de pneul din spate dreapta al lui Eddie Irvine”, declara el mai târziu.

Chris Rea a murit la 22 decembrie 2025, la vârsta de 74 de ani, lăsând în urmă peste cinci decenii de carieră și o discografie care a influențat profund rock-ul și blues-ul european.

Surse:

https://www.saga.co.uk/magazine/entertainment/chris-rea

https://www.encyclopedia.com/education/news-wires-white-papers-and-books/rea-chris

https://www.theguardian.com/culture/2016/dec/19/chris-rea-how-we-made-driving-home-for-christmas

https://www.theguardian.com/music/2025/dec/22/chris-rea-rock-and-blues-singer-songwriter-dies-aged-74