Eveniment cultural de actualitate - Compozitorul Mischa Blanos: „În muzica mea, pianul respiră prin cabluri”

Cotidianul: Cum a început colaborarea ta cu Yann Nguema, artist francez care îmbină tehnologia, arta vizuală și designul interactiv, pentru acest proiect ambițios de video-mapping pe Primăria din Stockholm? Ce te-a inspirat în crearea universului sonor?

Mischa Blanos: Povestea chiar pare ruptă dintr-un film. Yann era în Shenzhen, China, unde pregătea un video-mapping pentru un fashion show. Avea deja un playlist stabilit, însă, la un moment dat, DJ-ul evenimentului a introdus o piesă de-a mea compusă ca soundtrack pentru piesa de teatru „Cântăreața Cheală” de Eugène Ionesco. În clipa aceea, Yann și managerul lui au încremenit: era exact genul de univers sonor pe care îl căutau pentru Nobel Week Lights. Un amestec de pian acustic și elemente electronice, cu încărcătură emoțională și tensionată. Practic, a fost un accident fericit care a declanșat o colaborare uriașă.

Muzica ta are adesea un caracter cinematic. Cum ai integrat teme precum pacea, știința și lumina în structura muzicală a acestui proiect?

Descoperiți și alte știri legate de Cultura, Arta și Video.

După ce am primit prezentarea lui Yann, am început să mă documentez intens. El a construit vizualul pornind de la mai mulți laureați ai Premiului Nobel: ONU, Crucea Roșie, Dalai Lama, Narges Mohammadi, Liu Xiaobo, Nihon Hidankyo. Fiecare secvență a devenit un micro-univers.

La Crucea Roșie am integrat un sintetizator cu un timbru de sirenă de ambulanță discret, dar prezent, ca un ecou al ajutorului umanitar. Pentru ONU, am folosit drum machine-uri și pattern-uri ritmice colective, sugerând ideea de colaborare globală. Pentru Dalai Lama am introdus cor și orchestră de coarde, ca un spațiu de reflecție și compasiune.

Pentru „Pro Pace” am pornit de la „Audition at 9”, piesă lansată pe albumul „City Jungle”. Am reorchestrat-o complet, cu coruri, coarde, synth-uri și straturi noi de emoție, astfel încât să se potrivească firesc cu povestea vizuală. Am redesenat piesa în lumină.

Arhitectura ca instrument muzical

Ai ținut cont de arhitectura și acustica locului? Ce te-a impresionat cel mai mult la Nobel Week Lights?

Pregătirile au fost foarte intense. Cu o zi înainte de eveniment am avut probe de sunet și video chiar în fața clădirii. Abia acolo am putut ajusta exact nuanțele: eu – un sound design mai curat și mai echilibrat, Yann – finețea luminii și dinamica mapping-ului. Nobel Week Lights te impresionează prin amploare: orașul devine o scenă, lumina devine narativă, iar arhitectura devine un instrument.

Există momente muzicale pe care le-ai ajustat special pentru anumite transformări vizuale create de Yann Nguema? Cum ai descrie relația dintre lumină, arhitectură și muzică?

Da, au existat momente pe care le-am ajustat direct în funcție de transformările vizuale și de povestea imaginată de Yann. Acolo am simțit cel mai clar cum muzica, lumina și arhitectura devin un singur organism. Nu mai era o relație de acompaniament, ci o respirație comună: clădirea părea că pulsează odată cu sunetul.

Tobe acustice și voce live

Publicul tău te cunoaște ca un pionier al zonei „live electronics”. Ce noutăți aduci în performance-urile tale recente?

Sunt foarte entuziasmat să anunț că, odată cu noul meu album „Take Control”, am introdus tobe acustice în performance. Este o energie complet nouă, mai viscerală. În plus, am început să cânt câteva versuri live – o zonă în care nu mă avântasem până acum. E o vulnerabilitate nouă, dar necesară.

Ce diferență resimți între compoziția pentru un concert live și compoziția pentru un obiect arhitectural transfigurat prin video-mapping?

Sunt două lumi complet diferite. La video-mapping lucrezi în echipă, iar muzica trebuie să susțină imaginea, să îi fie partener, nu protagonist unic. La un concert live creez o poveste personală, modelată în timp real de energia publicului. Pe scenă, pot improviza, pot schimba direcția, pot respira împreună cu oamenii. În video-mapping totul trebuie să fie perfect sincronizat – e o coregrafie între lumi.

New media art sau când lumina întâlnește sunetul

Te-a inspirat această colaborare să explorezi mai mult zona de new media art?

Da, cred că arta digitală și muzica pot traduce teme complexe ale științei într-un limbaj emoțional accesibil tuturor. Ce e abstract devine trăire. Colaborarea cu Yann m-a împins și mai mult spre zona de new media art: îmi place să explorez unde se întâlnesc tehnologia, lumina și muzica. E o frontieră vie.

Cum simți că originile românești influențează muzica pe care o compui astăzi?

Toată experiența mea din România se oglindește în muzica mea. Bucureștiul, profesorii mei, haosul, tandrețea și rezistența orașului, peisajele din copilărie toate sunt filtrate în compozițiile mele. Identitatea mea muzicală vine din ce am trăit în București.

Frontiera dintre pianul acustic și electronica modernă

Muzica ta se află la granița dintre pianul acustic și electronica modernă. Cum ai descoperit această identitate sonoră, cum ți-ai descrie registrul care te definește?

Identitatea mea sonoră s-a construit între două lumi: disciplina pianului clasic și libertatea experimentului electronic. Am fost mereu atras de contrast, fragilitatea unei clape atinse ușor și brutalitatea unui synth distorsionat. Registrul meu este această frontieră: emoție plus tensiune, organic plus digital, instinct plus arhitectură sonoră. Muzica mea este locul unde pianul respiră prin cabluri.

În 2025 ai lansat single-ul ⹂Love in Motion”, care a deschis drumul către noul album „Take Control”. Ce temă te-a ghidat în realizarea acestui material?

„Take Control” este un manifest pe care îl purtam de mult în mine. Trăim vremuri în care sentimentul de control este iluzoriu: instituțiile, corporațiile, statele ne modelează libertatea. Albumul este despre a-ți recâștiga vocea, despre a nu mai accepta frâiele puse peste exprimare. Despre curaj și despre responsabilitatea de a-ți crea propria direcție.

Care sunt proiectele viitoare și direcțiile în care vrei să duci muzica ta?

Cred că viața este imprevizibilă, iar asta e frumusețea artei mele. Vreau să merg și mai mult spre proiecte multimedia, spre colaborări care îmbină muzică, lumină și arhitectură. Vreau să continui să explorez limitele pianului și ale electronicii, dar și să accept surprizele pe care drumul mi le va aduce. Orice este posibil.

CV – Pianistul dintre jazz, muzica clasică și electronică

Nume: Mischa Blanos, pe numele său adevărat Mihail Simeonov

Data și locul nașterii: 29 noiembrie 1987, București

Studii și carieră: A început studiul pianului clasic la 7 ani, după ce a fost descoperit având auz absolut. La 10 ani a susținut primul turneu internațional de pian solo în Germania. A urmat traseul clasic al formării academice, studiind la Liceul Dinu Lipatti, Liceul George Enescu și apoi la Universitatea Națională de Muzică din București.

-În 2013 se mută mai întâi la Hamburg, apoi la Berlin, unde își caută propria identitate artistică. O gaseste în mixul acustic-electronic, ce ii va deveni semnatură.

-În 2016 începe colaborarea cu casa de discuri InFiné din Paris, care îi lansează proiectul Piano & Electronics. Muzica sa ajunge la BBC Radio și în publicații internaționale, iar ARTE îi dedică o filmare în cadrul emisiunii Arte Concert.

-În perioada pandemiei se întoarce la București. Din 2023 lucrează în propriul studio, aflat în hub-ul cultural Atelierele Scânteia din Casa Presei Libere.

-Ca performer, este prezent atât în spații dedicate muzicii clasice și contemporane, Opéra de Limoges, Societaets Theater Dresden, cat și în cluburi emblematice precum Watergate Club Berlin sau Rex Club Paris.

Locuiește în: București.