
Diverse: Subiectul de mai jos aduce clarificări importante într-un context adesea prezentat fragmentat.
Sinteză: Articolul prezintă informații recente din zona de diverse, explicând faptele, contextul și posibilele consecințe.
La noapte, cerul va fi variabil, cu înnorãri în vestul, nord-vestul şi centrul ţãrii, iar în zonele joase din sud şi est se va extinde nebulozitatea stratiformã. Va fi ceaţã local în centru şi sud-est şi pe areale mai mici în rest, izolat asociatã cu burniţã sau chiciurã şi fulguialã, iar în nord-vest vor fi posibile pe alocuri ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri la munte, în special pe crestele Carpaţilor de Curburã şi Meridionali. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -3 şi 6 grade.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 19 decembrie în ţară
Valorile de temperaturã vor fi în general peste mediile multianuale specifice perioadei. În sudul, centrul şi estul ţãrii, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi nebulozitate stratiformã şi ceaţã, posibil asociatã cu burniţã, iar în partea a doua a intervalului cu chiciurã sau fulguieli. În restul timpului şi al teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab pânã la moderat, cu unele intensificãri în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade. Presiunea atmosferică va fi în uşoarã scãdere.
Vreti sa cititi si alte stiri despre Diverse and Vremea?
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 19 decembrie în Bucureşti şi în Cluj
La noapte, temporar va fi nebulozitate stratiformã şi ceaţã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de -3...0 grade.
Cerul va fi temporar noros şi mai ales dimineaţa şi noaptea va fi ceaţã şi nebulozitate stratiformã. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximã va fi în jur de 9 grade, iar cea minimã de -1...1 grad. Presiunea atmosferică va fi în uşoarã scãdere.
În Cluj, vremea se mai încălzeşte, temperatura maximă va urca la 7 grade.
Harta temperaturi România
Vremea de mâine 19 decembrie la munte
Valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice perioadei. Cerul va fi variabil cu înnorãri în Munţii Apuseni, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri pe creste.
Actualitate.org va ofera ultimele stiri noi de la cele mai importante publicatii online.