Interviu exclusiv cu artistul - M-am întors la urșii din copilărie și am înțeles ceva despre noi

Zilele trecute stăteam în bucătărie cu bunicul și depănam amintiri. De când am plecat la București pentru studii, ori de câte ori revin acasă, găsim timp să povestim. Acum, în atmosfera sărbătorilor de iarnă, vorbeam despre Festivalul de Datini și Obiceiuri din Comănești. Aveam vreo 13-14 ani când bunicul ne-a dus pe sora mea și pe mine să vedem urșii.

„Mai știi cand te-am dus la ursi?”, m-a întrebat el. „Erați numai oleacă și tu și sor-ta”.

Îmi amintesc că era foarte aglomerat. Georgiana, sora mea, avea vreo patru-cinci ani, iar eu eram prin clasa a șaptea. Nu am apucat să ne bucurăm prea mult de spectacol, din cauza frigului și a îmbulzelii. Toată lumea voia să ajungă cât mai aproape de urși. Eu îmi doream doar să plecăm acasă cât mai repede.

Doriți mai multe informații pe tema Cultura, Arta, TikTok, traditii romanesti și obiceiuri de iarna?

Bicu – așa îi spunem noi bunicului din partea tatălui – s-a certat atunci cu un bărbat care a lovit-o pe Georgiana din greșeală, în timp ce încerca să treacă în față. Ea a început să plângă, eu nu știam cum să o liniștesc, iar Bicu ridica tonul la omul acela, care, cel mai probabil, nici nu o văzuse. Organizarea nu fusese deloc grozavă în anul acela.

Totuși, după ce am povestit din nou cu Bicu și am văzut reportajul făcut de colega mea, Mădălina Hodea, despre datinile din Maramureș, mi-a venit ideea să fac și eu un material despre tradițiile de iarnă din Moldova. Am căutat pe internet locurile unde se mai țin astfel de festivaluri și am descoperit două: la Moinești și la Comănești.

Sâmbătă, 27 decembrie, am pornit spre Moinești, de data aceasta alături de mama, tata și Georgiana.

Festivalul de Datini și Obiceiuri Strămoșești, Moinești

Parada trupelor de urși și a mascaților a pornit de la Ceas, la ora 12:00, urmând să ajungă la scena amplasată în Parcul Băi.

De-o parte și de alta a străzii închise circulației, oamenii de toate vârstele priveau fascinați alaiul colorat. Copiii erau cocoțați pe umerii taților sau ținuți strâns în brațe, urmărind totul cu ochii mari, plini de uimire.

Vremea a fost blândă cu toți – și cu noi, și cu trupele de urși și mascați. Un strat subțire de zăpadă acoperea strada, dar nu mai era iarna aceea adevărată, pe care o știam odinioară.

Fluierături, bătăi din palme, clinchete de clopoței și talăngi, strigăte și urale se auzeau pe toată strada. Hainele vibrau în ritmul tobelor bătute cu putere de tinerii din alai. Fiecare ceată avea un număr distinct, care o făcea ușor de recunoscut.

Am urmărit reprezentațiile „Nunta de la Bolătău”, „Ceata lui Traian”, „Ceata urșilor Moinești”, „Capra Solonțului”, dar și mulți alții.

Tradiții vechi, obiceiuri noi

Totuși, chiar și în mijlocul unuia dintre cele mai așteptate evenimente de iarnă din Moldova, tehnologia și-a făcut simțită prezența. Mulți spectatori transmiteau live pe TikTok, mai preocupați de „tap-tap-uri”, inimioare și vizualizări decât de spectacolul care se desfășura chiar în fața lor.

„Zi viața mea, îți place ce vezi aici? Când vii tu din Italia la anu’, te aduc la urși aici. Dați share masiv la live, să ajungă până la americani”, spunea un bărbat, care era live pe TikTok.

Ce nu poate înlocui inteligența artificială?

În drum spre casă, părinții mei discutau în mașină, iar eu încercam să-mi ordonez gândurile pentru reportaj.

„E foarte frumos că au păstrat tradițiile astea. Ele nu mor niciodată. E plăcut să vezi că încă se mai ține cont de obiceiurile astea”, a spus tata. „Poate peste câțiva ani nici nu o să mai fie, ne mai bucurăm acum.”

Avea dreptate. Mulți dintre cei prezenți priveau mai mult în ecranele telefoanelor decât la spectacolul din fața lor. Poate că tehnologia își va lăsa tot mai mult amprenta, iar noi vom ajunge să uităm de obiceiurile adevărate. M-am întrebat dacă, într-o zi, vom vedea pe străzile din România urși proiectați sau capre holografice. Totuși, mi-am dat seama că esența tradițiilor nu poate fi înlocuită de tehnologie sau de inteligența artificială.