
Economie: Această analiză economică pune în lumină aspecte mai puțin vizibile ale situației.
Pe scurt: Datele economice recente și ce înseamnă ele pentru viitor.
Românii care muncesc în afara granițelor au transferat în România aproximativ 60 de miliarde de euro în perioada 2013 - prima jumătate a anului 2025, o sumă de peste două ori mai mare decât valoarea inițială a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Datele sunt prezentate de Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație al BNR, într-o analiză publicată pe LinkedIn.
Banii din străinătate, o sursă majoră de stabilitate
Românii care lucrează în străinătate au trimis în țară, de-a lungul timpului mari sume de bani.
„După ce multele ore muncite devin salariu, zeci de mii de transferuri sunt realizate din aplicațiile de pe telefon și ajung în conturile unor bunici, părinți sau copii din România. (..) Povestea generală a remiterilor, însă, a cifrei agregate ce are în spate aceste transferuri este la fel de importantă precum cea a investițiilor străine directe sau a fondurilor europene.”, scrie Cristian Popa.
Doriți mai multe informații pe tema Economie, Finante, Afaceri, Give me perspective și Bani si Afaceri?
Concret, în ultimii 12 ani, românii care muncesc în afara granițelor au trimis în România circa 60 de miliarde de euro.
„Per total, din 2013 până la jumătatea anului 2025, românii din afara țării au trimis acasă aproximativ 60 de miliarde de euro”, arată oficialul BNR, subliniind stabilitatea acestor fluxuri financiare.
Numai în 2024, încasările au ajuns la 6,7 miliarde de euro, echivalentul a aproape 2% din PIB.
„Cei plecați nu au uitat de ‘acasă”, mai spune Cristian Popa, remarcând că valoarea remiterilor este de peste două ori și jumătate mai mare decât acum un deceniu.
„În cazul României, de mai bine de un deceniu, aceste sume, intrări nete și semnificative, au funcționat ca un amortizor: au atenuat șocuri și au susținut consumul și investițiile. În plus, au asigurat o parte din finanțarea unui deficit extern deloc mic.”
De unde trimit bani românii din străinătate
Aproape jumătate din sumele trimise provin din Regatul Unit și Germania. Deși diaspora din Marea Britanie este numeric mai mică decât cea din Italia sau Spania, contribuția financiară este superioară.
„Nivelul din Regatul Unit este de aproximativ zece ori mai mare față de acum un deceniu”, explică Popa, invocând veniturile mai ridicate și structura ocupațională a românilor din aceste țări.
„Explicația ține parțial atât de creșterea rapidă a comunității de români în Regatul Unit după 2014 (când piața muncii britanică s-a deschis pentru români), cât și prin veniturile medii mai ridicate obținute acolo. Nu doar diferențele de venit sunt cauza, probabil că mulți români plecați mai devreme în Italia și Spania s-au stabilit între timp acolo, cu familiile, având cheltuieli locale mai mari și mai puține rude acasă, ceea ce îi determină să trimită mai puțini bani. Contează și structura ocupațională: diaspora din Regatul Unit/Germania include o pondere mai mare de specialiști și muncitori calificați, în timp ce în Italia/Spania o parte relevantă a muncii se desfășoară în sectoare intensive în forță de muncă.”, a detaliat consultant BNR.
Acesta dă exemplul românilor plecați în Irlanda, al căror număr nu este mare, însă trimit „sume considerabile, semn că și acolo românii au locuri de muncă bine plătite”.
„Românii știu să se orienteze și să muncească acolo unde productivitatea lor este recompensată mai bine.”, a subliniat Cristian Popa.
Plățile din România către exterior, în creștere
Pe fondul deficitului de forță de muncă, România trimite tot mai mulți bani în afara țării. În 2024, plățile au ajuns la 1,7 miliarde de euro, de peste patru ori mai mult decât în 2019.
„Dar după prima jumătate a anului 2025 încasările încetinesc, iar plățile accelerează. Pe baza datelor istorice și a celor din primele două trimestre ale acestui an, ținând cont de trend și sezonalitate, o estimare prudentă indică scăderea remiterilor nete în acest an.”
Este vorba de sumele pe care muncitorii străini care lucrează în România, cum sunt cei din Nepal, le trimit acasă.
„Vreau să fiu foarte clar: fără ei, economia României ar fi mai mică și traiul mai scump. Beneficiile nu pot fi contestate. Simplificând, nu știu cine ar mai livra comenzile de mâncare în orașele mari.”, avertizează oficialul BNR.
„Încasările ar putea intra treptat pe o pantă descendentă”
Remiterile reduc deficitul de cont curent, sprijină moneda națională și contribuie la scăderea sărăciei în comunitățile cu mulți emigranți. Totuși, Cristian Popa atrage atenția că acestea nu pot înlocui politicile publice eficiente.
„Dependența de banii primiți din străinătate nu înlocuiește politici publice eficiente. Mai degrabă, putem spune că aceste fluxuri protejează frecvent de cele mai grave efecte ale sărăciei. ”, subliniază acesta.
Pe termen lung, legătura generațiilor tinere din diaspora cu România ar putea slăbi, ceea ce ar duce la o scădere graduală a remiterilor.
„Remiterile vor continua să joace un rol important în economia românească atât timp cât există un număr mare de români în străinătate cu legături familiale acasă. Dar generațiile tinere de români născuți sau crescuți în diaspora vor avea, inevitabil, legături tot mai slabe cu România. Din acest motiv, încasările ar putea intra treptat pe o pantă descendentă.”
Deși banii trimiși în țară sunt importanți, ei nu compensează pierderea masivă de forță de muncă provocată de migrația românilor după 2007, mai spune analistul BNR.
„Milioane de oameni activi lipsesc astăzi de pe piața muncii din România. Mulți însă se mai și întorc acasă.”
„În spatele fiecărui transfer se află o poveste, cuiva îi e dor de casă și o nevoie reală trebuie acoperită. Când aceste condiții se aliniază, rezultatul înseamnă încasări de aproape 7 miliarde de euro pe an, bani care țin multe familii pe linia de plutire. Pragmatică și consecventă, diaspora rămâne investitorul din umbră.”, concluzionează Cristian Popa.
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.