
Economie: Această analiză economică pune în lumină aspecte mai puțin vizibile ale situației.
Rezumat: Informațiile economice detaliază tendințele actuale și previziunile relevante.
Daniel Guzu – în centrul fotografiei – primește titlul de CREATOR AL VINULUI DIPLOMAȚILOR – CEL MAI BUN VIN AL ROMÂNIEI, pentru anul 2020
Povestea Țifeștiului, inițial o mică localitate pitită între munții domoli ai Vrancei, ce a ajuns astăzi locul de unde sosesc cele mai vestite fructe și unde se fabrică vestitele sucuri ANA ARE și de unde cuceresc topurile vinurilor creațiile lui Daniel Guzu, de la Domeniile Panciu, reprezintă o poveste care poate sluji drept exemplu pentru toți cei care visează la un viitor mai bun pentru agricultura românească.
Deci, cum a ajuns Țifeștiul să fie cunoscut drept livada României sau gradina de aur, după produsele sale deosebite, ce cuceresc an de an consumatorii din România și din lumea îmtreagă?
Mai multe detalii și articole despre Economie, Finante, Afaceri, Domeniile Panciu și Daniel Guzu așteaptă aici.
Omul sfințește locul!
Omul sfințește locul! Sau, cel puțin, așa ne învață înțelepciunea populară, iar în cazul Țifeștiului nimic nu poate fi mai adevărat.
Renașterea Țifeștiului a început în momentul în care un om al locului, Daniel Guzu, a decis că e timpul nu doar să se reîntoarcă la natură și la localitatea natală, dar și să creeze acolo ceva durabil: o oază de sănătate și de bine, prin fructe curate, fără modificări genetice și fără adaosuri chimicale nocive.
Ca să îî dăm cuvantul omului însuși: „Nicăieri nu m-am simţit atât de bine, cum mă simt aici, pe dealul acesta, la mine în sat”!
Din această dorință de a împărtăși o stare de bine, începând cu anul 2012, Daniel Guzu punea un nou brand pe piaţă – „Ana are” – o etichetă sub care a început producţia de sucuri din fructe, dulceţuri şi gemuri, fabricate din fructele produse în livada pe care o are în comuna Ţifeşti, la doar circa 25 de kilometri de Focşani. În total, Daniel Guzu a reușit să facă să rodească peste 67 de hectare de meri, 16 hectare de cătină, 10 hectare de afini, 20 de hectare de cireşi, 50 de hectare de vişini şi 12 hectare de struguri de masă, folosiţi tot pentru suc.
Dintr-un loc lăsat în paragină, acum zece ani, Daniel Guzu a văzut un potenţial de a deveni un refugiu liniştitor. S-a întors în satul natal şi a început să cumpere, treptat, vie. Astăzi, podgoria din Ţifeşti numără pe rod nu mai puțin de 120 de hectare de viţă-de-vie, pe care Daniel Guzu le-a cumpărat treptat, de la mai mulţi mici proprietari, începând cu anul 2006.
Omul și natura se înfrățesc la Țifești pentru a face minuni!
Nu doar omul este binecuvântat, dar și natura este binecuvântată la Țifești. Să îl lăsăm tot pe omul ce a pus Țifeștiul pe hartă – Daniel Guzu – să ne explice de ce acest colț de Românie este unic: „Zona este situată pe treptele piemonteze ale Subcarpaţilor de Curbură, iar localitatea Ţifeşti se găseşte în mijlocul viilor din nordul judeţului Vrancea, care formează podgoria Panciu. Particularităţile Dealului Sârbilor sunt: solul baticalcaric lutoargilos, dezvoltat pe depozite loessoide mijlociu fine, umiditatea echilibrată, temperaturile moderate, cu o medie anuală de 10,2 grade şi expunere la soare cu o înclinare 3° spre ESE. Scăldat de apele Putnei, la vest si cele ale Şuşiţei, la est, este un paradis al viţei–de–vie, unde Băbeasca Neagră, Plăvaia, Feteasca Neagră și Feteasca albă au fost reginele acestei podgorii mii de ani”.
Țifești: locul de naștere al VINULUI DIPLOMAȚILOR!
Din 2010, de când au câștigat titlul de creator al VINULUI DIPLOMAȚILOR-CEL MAI BUN VIN ROMÂNESC, Domeniile Panciu au devenit inima şi sufletul vinurilor românești, cucerind an de an diplomații Institutului de Relații Internaționale și Cooperare Economică al României și primind cele mai importante recunoașteri, în premii internaționale.
Ne explică tot Daniel Guzu poveste acestui succes extraordinar: “Am pornit la drum cu o misiune care, de-a lungul anilor, a stat la baza activităţilor şi deciziilor luate: fabricarea unui produs natural, de calitate, românesc, prin valorificarea continuă a potenţialului Podgoriei Panciu. Astfel, munca grea şi dedicată a echipei se fructifică prin prezenţa pe piaţă a unui portofoliu ce cuprinde vinuri liniştite albe, roze şi roşii, frizzante şi spumante, toate încadrate în trei game: Domeniile Panciu, Panciu Riserva şi Casa Panciu”.
Cele 120 ha cuprind 9 soiuri albe şi 4 Roşii: Fetească Albă, Fetească Regală, Şarba, Aligote, Galbena de Odobeşti, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românescă, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Băbeasca Neagră, Feteasca Neagră, Pinot Noir şi Cabernet Sauvignon. Crama este dotată cu utilaj tehnologic de ultimă generaţie, care asigură o capacitate de producere şi stocare de două milioane de litri.
Cu curaj înainte! Sau povestea noului HOTEL DOMENIILE PANCIU!
După ce a reuşit să facă din Ţifeşti centrul de unde se produce minunatul VIN AL DIPLOMAŢILOR, vinul de reprezentare diplomatică a României, după ce a pus din nou pe harta vinurilor Şarba, tradiţională în Vrancea, iar apoi a făcut vinuri spumante, transformând energia fără de sfârşit a plaiurilor vrâncene în vinurile spumante ce cuceresc premii după premii, în întreaga lume, acum, Daniel Guzu se aruncă cu mult curaj în industria turismului.
Noua sa iniţiativă are atuuri clare: frumuseţile Vrancei, obiective turistice de renume, oportunitatea pentru români de a se bucura de vacanțe în România, organizate pe acelaşi model ca şi cele din Italia, precum şi bucuria de a te afla în inima unei podgorii celebre.
În vacanţele petrecute la DOMENIILE PANCIU, clienții culeg struguri, fac must și cupaje de vinuri, dar şi învaţă arta vinificării, alături de experţi premiaţi mondial, creatorii vinurilor Domeniile Panciu.
Noul complex hotelier are o capacitate de 30 de camere şi este parte a unui proiect din care mai fac parte: o piscină, un teren de tenis şi o sală de evenimente, în care încap până la 450 de persoane. „Pentru turiştii care se vor caza aici, am amenajat şi un traseu asfaltat de 10 kilometri, pentru plimbări cu bicicletele prin plantaţia cu viţă-de-vie“, mai spune Daniel Guzu.
Concluzii sau doar povestea continuă?
Acum, la final de articol, ne putem întreba: care, să fie secretul ce a făcut Țifeștiul livada de fructe și podgoria de aur a României?
Să fie dorința și încăpățânarea unui om de a crea minuni, de a face să renască vatra satului natal și – apoi – dorința aceluiași om ca fiecre dintre noi să se poată bucura de roadele naturii: pure, necompromise, nealterate chimic, doar sănătate și soare, în fiecare fruct și bob de strugure.
Ori, să fie secretul unor ținuturi ce se apropie de căldura Toscanei, dar care au și energia interioară și neliniștea geologică a munților Vrancei?
Sau să fie, ca întotdeauna, destinul care a unit locuri binecuvântate cu oameni care vor mai mult și mai bine? Vă lăsăm pe dvs. să decideți și vă dorim să vă delectați cât mai des, fie cu un pahar de vin liniștit, ori un excepțional spumant de la DOMENIILE PANCIU. Sau cu sucurile minunate și dătătoare de sănătate, ce fac renumele Țifeștiului, ori să stați câteva zile la frumosul wine-hotel Domeniile Panciu și să vă bucurați de liniștea fără egal de la Sârbi – inima Țifeștiului.
Prof.Dr.Anton Caragea
Președintele Institutului de Relații Internaționale și Cooperare Economică
Caudati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.