
Educatie: Schimbarea din învățământul românesc necesită clarificări importante.
Sinteză: Articolul explică o schimbare din învățământ și implicațiile pentru elevi/părinți.
Solutionarea restrangerilor de activitate se face in sedinta de repartizare, la nivelul inspectoratului scolar, prin transfer consimtit intre unitatile de invatamant sau prin repartizarea pe posturile didactice vacante, potrivit specializarilor dobandite prin studii in concordanta cu Centralizatorul.
Restrangere activitate 2026
Stabilirea persoanei care se afla in restrangere de activitate se face in conformitate cu prevederile art. 26 din Metodologie. Redam in randurile de mai jos un extras din Metodologia-cadru care vizeaza aceasta etapa.
b) cu domiciliul in localitatea in care este situata unitatea de invatamant;
c) care au dobandit gradul didactic I sau titlul stiintific de doctor;
d) care au dobandit gradul didactic II;
e) care au dobandit definitivarea in invatamant;
f) care au nota/media cea mai mare la examenul pentru obtinerea gradului didactic sau a definitivarii in invatamant;
g) cu vechimea cea mai mare in invatamant in functii didactice sau in functii didactice de conducere.
- personalul didactic de predare fara studii corespunzatoare postului;
- personalul didactic de predare pensionat, asociat, titular incadrat in regim de plata cu ora;
- personalul didactic de predare angajat in baza unui contract individual de munca pe perioada determinata;
- personalul didactic de predare titular detasat la cerere;
- personalul didactic de predare titular detasat in interesul invatamantului;
Desemnarea cadrului didactic prin concurs sau prin evaluare obiectiva
Conform Art. 26, alin (6-9), daca reducerea de activitate, care vizeaza doua sau mai multe persoane titulare/angajate de aceeasi specialitate la nivelul unei unitati de invatamant, nu se solutioneaza prin aplicarea prevederilor de mai sus, dupa caz, desemnarea cadrelor didactice care intra in reducere de activitate se realizeaza in perioada de constituire a posturilor didactice/catedrelor si de incadrare a personalului didactic de predare titular sau pe parcursul anului scolar, dupa caz, prin organizarea unui concurs sau prin evaluare obiectiva. Hotararea privind modalitatea de evaluare se stabileste de consiliul de administratie al unitatii de invatamant.
Transferarea cadrului didactic aflat in restrangere de activitate
Art. 36 Transferarea pentru restrangere de activitate este organizata si coordonata la nivelul ISJ/ISMB de comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate.
Art. 37 (1) La etapa de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer pentru solutionarea restrangerii de activitate, organizata in baza prevederilor art. 190 alin. (1) si (2) din Legea nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare, poate participa personalul didactic de predare prevazut la art. 5 alin. (1)-(3), tinand seama de prevederile art. 5 alin. (5), si personalul didactic de predare prevazut la art. 106 sau la art.107 alin. (1), aflat in restrangere de activitate, conform prevederilor prezentei Metodologii.
(2) Transferarea personalului didactic de predare titular aflat in restrangere de activitate se poate realiza din mediul rural in cel urban numai daca persoana respectiva se incadreaza intr-una dintre situatiile prevazute la art. 5 alin. (6).
(3) In etapa de transfer pentru solutionarea restrangerii de activitate nu se ocupa catedrele complete si incomplete solicitate pentru intregirea normei didactice de predare, pe care nu s-au solutionat intregirile de norma didactica. Transferul pe aceste catedre se poate realiza numai in conditiile prevazute la art. 25 alin. (7).
(4) Cererile de restrangere de activitate se solutioneaza in sedinta de repartizare, inaintea solutionarii cererilor pentru completarea normei didactice de predare a cadrelor didactice angajate pe perioada viabilitatii postului.
(5) Transferarea pentru restrangere de activitate a personalului didactic de predare prevazut la art. 5 alin. (1)-(3) se realizeaza tinand seama de prevederile art. 165 coroborate cu prevederile art. 249 alin. (3), (5)- (28), art. 207 alin. (4) lit. a), b), i) si j), alin. (9) si (10) din Legea nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor art. LVIII lit. a), b), d), f) din Legea nr. 141/2025, cu modificarile ulterioare, art. 208 alin. (1)-(10) din Legea nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare, de conditiile prevazute in prezenta Metodologie si de prevederile Centralizatorului.
(6) Solutionarea cererilor de restrangere de activitate a personalului didactic de predare se realizeaza dupa cum urmeaza:
- (i) documentul de numire/transfer/repartizare emis in urma concursului national sau a concursului organizat la nivelul unitatilor de invatamant preuniversitar de stat/grupurilor de unitati de invatamant preuniversitar de stat in baza caruia cadrul didactic s-a transferat/titularizat in invatamantul preuniversitar de stat;
- (ii) decizia de repartizare emisa de inspectorul scolar general al ISJ/ISMB in urma concursului national ori decizia de repartizare emisa de unitatea de invatamant particular si avizata de inspectorul scolar general al ISJ/ISMB sau comunicata ISJ/ISMB, dupa caz, in urma concursului in baza caruia cadrul didactic s-a transferat/titularizat in invatamantul preuniversitar particular;
- (iii) dispozitia de repartizare in invatamantul preuniversitar in cazul absolventilor liceelor pedagogice, dispozitia de repartizare guvernamentala ori dispozitia de repartizare a unei comisii nationale/centrale de repartizare in invatamantul preuniversitar pentru cadrele didactice astfel repartizate care, ulterior repartizarii, nu au mai participat la un concurs national sau organizat la nivelul unitatilor de invatamant preuniversitar de stat/grupurilor de unitati de invatamant preuniversitar de stat in baza caruia sa se fi transferat/titularizat in invatamantul preuniversitar.
(7) Cadrul didactic titular/debutant prevazut la art. 24 alin. (4) si (6), care a dobandit prin studii doua sau mai multe specializari sau care este calificat pentru a preda doua sau mai multe discipline, poate solicita, in etapa de solutionare a cererilor de restrangere de activitate prin repartizarea pe posturi didactice/catedre vacante coordonata de ISJ/ISMB, ocuparea unui post didactic/unei catedre vacant(e) sau trecerea intr-o alta functie didactica, in concordanta cu specializarile dobandite prin studii, conform Centralizatorului, in aceeasi unitate de invatamant sau in alte unitati de invatamant.
(8) Transferarea personalului didactic de predare prevazut la art. 106 sau la art.107 alin. (1) aflat in restrangere de activitate se realizeaza la nivelul judetului/municipiului Bucuresti doar pentru ocuparea de posturi de educator in invatamantul anteprescolar intr-o alta unitate de invatamant/alta cresa cu personalitate juridica, nearondata unei unitati de invatamant, pentru care autoritatile administratiei publice locale au calitatea de persoana juridica fondatoare, decat cea in care este incadrat.
(9) In sedinta de repartizare, cadrele didactice aflate in restrangere de activitate isi pot constitui catedra si cu orele din propria norma didactica de predare ramase in incadrare la disciplina/disciplinele inscrise in documentul de numire/transfer/repartizare pe post/catedra. In situatia in care cadrul didactic opteaza pentru o alta catedra vacanta, orele eliberate pot fi ocupate de alte cadre didactice participante la sedinta de repartizare, cu indeplinirea conditiilor de studii si a prevederilor prezentei Metodologii.
Art. 38 Consiliile de administratie ale unitatilor de invatamant stabilesc, conform art. 26, 27 si art. 28 alin. (4), listele cadrelor didactice aflate in restrangere de activitate si le transmit la ISJ/ISMB. Comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate intocmeste lista cadrelor didactice aflate in restrangere de activitate la nivel judetean/nivelul municipiului Bucuresti, pe discipline, cu precizarea tuturor specializarilor dobandite prin studii si o publica prin postare pe site-ul institutiei, concomitent cu lista posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, complete si incomplete, prevazuta la art. 34 alin. (2) lit. b).
Art. 39 In unitatile de invatamant cu mai multe niveluri de invatamant, licee tehnologice, unitati de invatamant avand clasele pregatitoare-XII/XIII sau V-XII/XIII, posturile didactice/catedrele vacante se publica pentru nivelul cel mai inalt corespunzator unitatii de invatamant si postului didactic. In mod exceptional, in unitatile de invatamant cu mai multe niveluri de invatamant, pentru etapa de solutionare a restrangerilor de activitate, pot fi publicate si catedre vacante de nivel gimnazial sau profesional.
Art. 40 Solutionarea restrangerilor de activitate a cadrelor didactice se realizeaza in sedinta de repartizare organizata de comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate, in perioada prevazuta de Calendar. Cadrul didactic care solicita solutionarea restrangerii de activitate la unitati de invatamant din alte judete anexeaza la cererea de inscriere adeverinta eliberata de ISJ/ISMB pe teritoriul caruia se afla unitatea/unitatile de invatamant la care cadrul didactic este angajat, din care sa rezulte ca postul/catedra ocupat(a), in anul scolar 2026-2027, este in restrangere de activitate, iar cererea de transfer pentru restrangere de activitate in alt judet a solicitantului a fost luata in evidenta.
Art. 41 (1) Cadrul didactic transferat in etapa de restrangere de activitate, sesiunea 2026, revine pe postul didactic/catedra avut(a) anterior in situatia in care, pana la data inceperii cursurilor anului scolar 2026-2027, se constata ca postul didactic/catedra respectiv(a) a fost vacantat(a) sau reinfiintat(a) ori s-a reinfiintat cel putin jumatate de norma din catedra respectiva, iar cadrul didactic respectiv nu a ocupat un alt post/o alta catedra in etapa de pretransfer, directorul/directorii unitatii/unitatilor de invatamant avand obligatia sa comunice in scris cadrului didactic decizia emisa de inspectorul scolar general al ISJ/ISMB de revenire pe postul/catedra detinut(a) anterior.
Transferul consimtit intre unitatile de invatamant
Extras din Metodologia-cadru:(2) Cererile se depun mai intai la ISJ/ISMB si apoi la unitatile de invatamant/CJRAE/CMBRAE, conform Calendarului. La cererile care se depun la unitatile de invatamant /CJRAE/CMBRAE se anexeaza, in copie, documente conform art. 4 alin. (19).
(3) Un cadru didactic se poate inscrie la etapa de solutionare a restrangerii de activitate prin transfer intrun singur judet sau numai in municipiul Bucuresti.
(4) Personalul didactic de predare prevazut la art. 5 alin. (1)-(3), inscris la etapa de solutionare a restrangerii de activitate prin transfer, face dovada domiciliului pana la data depunerii dosarelor la ISJ/ISMB, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate, carte de identitate electronica insotita de certificatul de atestare a domiciliului sau carte de identitate provizorie. Personalul didactic de predare trebuie sa aiba domiciliul in judetul in care solicita transferul. Personalul didactic de predare care solicita transferul in municipiul Bucuresti, titular in invatamantul preuniversitar/debutant prevazut la art. 24 alin. (4) si (6) in alte judete, face dovada domiciliului in municipiul Bucuresti pana la data depunerii dosarelor la ISJ/ISMB, conform Calendarului, cu buletin, carte de identitate, carte de identitate electronica insotita de certificatul de atestare a domiciliului sau carte de identitate provizorie.
(5) Comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate verifica dosarele depuse, indeplinirea conditiilor pentru transfer, evalueaza dosarele si afiseaza punctajele stabilite, potrivit anexei nr. 2, pe pagina web a ISJ/ISMB, pentru personalul didactic de predare care indeplineste conditiile de transfer. Comisiile de mobilitate ale unitatilor de invatamant preiau informatiile privind situatia personalul didactic de predare din invatamantul preuniversitar inscris la etapa de solutionare a restrangerilor de activitate prin transfer de pe pagina web a ISJ/ISMB.
(6) Eventualele contestatii la punctajele stabilite de comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate se depun, in scris, la ISJ/ISMB si se solutioneaza conform prevederilor art. 4 alin. (20). Punctajele finale stabilite dupa solutionarea contestatiilor se afiseaza pe pagina web a ISJ/ISMB.
(7) Conditiile specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor avizate de ISJ/ISMB, insotite si de grilele de evaluare, daca este cazul, se afiseaza la sediile unitatilor de invatamant/CJRAE/CMBRAE si, daca este posibil, si pe pagina web a unitatilor de invatamant/CJRAE/ CMBRAE, inainte de perioada de depunere a dosarelor la unitatile de invatamant.
Art. 43 (1) Comisia de mobilitate de la nivelul unitatii de invatamant, constituita conform prevederilor art. 33 alin. (9), verifica dosarele de inscriere, documentele de numire/transfer/repartizare, documentele de numire/transfer/repartizare emise in urma concursului in baza carora cadrele didactice s-au transferat/titularizat in invatamantul preuniversitar sau dispozitiile de repartizare, dupa caz, documentele de studii, avizele si atestatele necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante solicitate si indeplinirea conditiilor necesare pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer consimtit, conform prezentei Metodologii, inclusiv indeplinirea tuturor conditiilor specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante, in situatia in care unitatea de invatamant a stabilit astfel de conditii, avizate de ISJ/ISMB. In situatia in care doua sau mai multe cadre didactice indeplinesc toate conditiile specifice si solicita acelasi post didactic/catedra vacant(a), precum si in situatia in care unitatea de invatamant nu a stabilit conditii specifice de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante si doua sau mai multe cadre didactice solicita acelasi post didactic/catedra vacant(a), comisia de mobilitate constituita la nivelul unitatii de invatamant realizeaza ierarhizarea cadrelor didactice conform punctajelor finale stabilite la nivelul ISJ/ISMB, potrivit anexei nr. 2, si inainteaza consiliului de administratie al unitatii de invatamant, prin raport scris, propuneri pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante existente la nivelul unitatii de invatamant.
(2) In situatia punctajelor egale, la departajarea cadrelor didactice, comisia de mobilitate constituita la nivelul unitatii de invatamant are in vedere faptul ca prioritate la ocuparea posturilor didactice/catedrelor prin transfer au in ordine:
(3) In situatia in care nu se realizeaza departajarea in conditiile alin. (2), atunci pentru departajare se aplica, in ordine, criteriile prevazute in Nota de la punctul V din anexa nr. 2, in baza documentelor justificative.
(4) Propunerile comisiei de mobilitate constituite la nivelul unitatii de invatamant/CJRAE/CMBRAE sunt analizate in consiliul de administratie al unitatii de invatamant/CJRAE/CMBRAE, care selecteaza si valideaza cadrele didactice pentru care se acorda transferul. La validarea unui cadru didactic pentru care se acorda transferul se tine seama daca acesta indeplineste conditiile prevazute de prezenta Metodologie, daca studiile sunt in concordanta cu postul didactic/catedra vacant(a) solicitat(a), conform Centralizatorului, daca detine avizele si atestatele necesare pentru ocuparea postului didactic/catedrei vacant(e) solicitat(e) si, cand este cazul, daca a promovat proba practica/orala sau inspectia speciala la clasa, dupa caz, in profilul postului didactic/catedrei solicitat(e) si daca sunt indeplinite conditiile pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante prin transfer consimtit, conform prezentei Metodologii, inclusiv toate conditiile specifice pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante. Persoana indreptatita are dreptul de a contesta hotararea consiliului de administratie al unitatii de invatamant/ CJRAE/CMBRAE, printr-o cerere scrisa, adresata conducerii unitatii de invatamant, in perioada prevazuta de Calendar. Contestatia se solutioneaza conform prevederilor art. 4 alin. (20).
Art. 44 (1) In baza validarii facute de consiliul de administratie, in conditiile respectarii stricte a prevederilor legale, directorul emite acordurile privind transferul cadrelor didactice in unitatea respectiva. Directorii unitatilor de invatamant care au emis acorduri pentru transferul consimtit intre unitatile de invatamant cadrelor didactice aflate in restrangere de activitate instiinteaza in scris ISJ/ISMB.
(2) In perioada prevazuta de Calendar, cadrele didactice aflate in restrangere de activitate depun la ISJ/ISMB acordurile pentru transfer obtinute de la unitatile de invatamant.
Art. 45 Solutionarea cererilor de restrangere de activitate prin transfer consimtit intre unitatile de invatamant se realizeaza in sedinta de repartizare organizata de catre comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate, in perioada prevazuta de Calendar, in baza acordurilor emise de conducerile unitatilor de invatamant, conform prevederilor legale privind transferul consimtit intre unitati de invatamant pe posturi didactice de predare/catedre vacante si a prevederilor art. 33 alin. (3).
Transferul personalului aflat in restrangere de activitate prin repartizare pe posturi didactice vacante
Extras din Metodologia-cadru:(2) Restrangerea de activitate in cadrul unitatii de invatamant se solutioneaza prin transferarea cadrelor didactice prevazute la art. 5 alin. (1)-(3) pe un alt post didactic/o alta catedra in aceeasi unitate de invatamant, conform specializarilor obtinute prin studii, tinand seama de prevederile art. 165 coroborate cu prevederile art. 249 alin. (3), (5)-(28), art. 207 alin. (4) lit. a), b), i) si j), alin. (9) si (10) din Legea nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare, a prevederilor art. LVIII lit. a), b), d), f) din Legea nr. 141/2025, cu modificarile ulterioare, art. 208 alin. (1)-(10) din Legea nr. 198/2023, cu modificarile si completarile ulterioare, de conditiile prevazute in prezenta Metodologie si de prevederile Centralizatorului.
Art. 47 (1) In sedinta de repartizare, optiunea fiecarui cadru didactic se exprima in scris, conform cereriitip, si se consemneaza in procesul-verbal al sedintei, cu certificare prin semnatura solicitantului sau a imputernicitului, acesta din urma prezentand procura notariala in original.
(2) In cazul in care doua sau mai multe cadre didactice care participa la etapa de transferare pentru restrangere de activitate au acelasi punctaj si opteaza pentru acelasi post didactic/catedra vacant(a), postul didactic/catedra se ocupa prin aplicarea, in ordine, a criteriilor prevazute in Nota de la punctul V din anexa nr. 2, in baza documentelor justificative.
(3) In cazul in care cadrul didactic aflat in restrangere de activitate:
(4) In cazul in care un cadru didactic aflat in restrangere de activitate refuza sa isi intocmeasca dosarul, conducerea unitatii de invatamant intocmeste dosarul acestuia, iar comisia judeteana/a municipiului Bucuresti de mobilitate ii atribuie, din oficiu, un post didactic/catedra vacant(a) la finalul etapei de transferare pentru restrangere de activitate din lista afisata, conform punctajului, in conditiile prevazute in prezenta Metodologie. Cadrului didactic aflat in restrangere de activitate, caruia i s-a atribuit un post didactic/catedra din oficiu si care nu se prezinta la postul/catedra atribuit(a), i se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile legale privind concedierea individuala.
(5) In mod exceptional, in situatia in care cererile de transferare pentru cadrele didactice aflate in restrangere de activitate care nu au obtinut acordul privind transferul consimtit intre unitati de invatamant nu pot fi solutionate numai pe posturi didactice/catedre vacante propuse pentru repartizare in sedinta de transfer, restrangerile de activitate se solutioneaza si pe posturi didactice/catedre propuse pentru transfer consimtit intre unitatile de invatamant ramase vacante, in conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3).
(6) In situatia in care cererile de transferare pentru cadrele didactice titulare aflate in restrangere de activitate nu pot fi solutionate prin transfer pe posturi didactice/catedre vacante, cadrele didactice titulare sunt detasate in interesul invatamantului pentru nesolutionarea restrangerii de activitate pe posturi didactice/catedre rezervate.
Art. 48 (1) Completarile de norma didactica de predare ramase nesolutionate si restrangerile de activitate ale cadrelor didactice titulare ramase nesolutionate prin transfer se solutioneaza pe perioada nedeterminata sau determinata, in conditiile prezentei Metodologii, la inceputul si la finalul sedintelor de repartizare ulterioare prevazute in Calendar.
(2) Reducerile de activitate aparute dupa finalizarea etapei prevazute la art. 4 alin. (1) lit. h) se solutioneaza in etapele ulterioare ale mobilitatii personalului didactic de predare din invatamantul preuniversitar, conform prezentei Metodologii.
Art. 49 (1) Hotararile comisiei de mobilitate a personalului didactic de predare din invatamantul preuniversitar, luate in sedinta de repartizare, pot fi contestate in perioada prevazuta in Calendar. Contestatiile se inregistreaza la secretariatul ISJ/ISMB si se solutioneaza conform prevederilor art. 4 alin. (20).
(2) Dupa solutionarea contestatiilor, inspectorul scolar general al ISJ/ISMB emite decizia de repartizare pentru solutionarea restrangerii de activitate, cu precizarea unitatii/unitatilor de invatamant cu personalitate juridica, postului didactic/catedrei, nivelului de invatamant indiferent de nivelul de invatamant din care provine solicitantul, precum si a regimului de mediu, tinand seama de prevederile art. 5 alin. (5). In decizia de repartizare pentru solutionarea restrangerii de activitate nu se precizeaza viabilitatea postului didactic/catedrei, iar structura/structurile unitatilor de invatamant cu personalitate juridica se precizeaza numai in situatia in care regimul de mediu al structurii/structurilor este diferit de regimul de mediu al unitatii de invatamant cu personalitate juridica. In baza deciziei de repartizare pentru solutionarea restrangerii de activitate, directorul/directorii unitatii/unitatilor de invatamant cu personalitate juridica incheie, cu cadrul didactic repartizat, contractul individual de munca pe perioada nedeterminata.
(3) Personalul didactic de predare titular transferat va fi detasat in interesul invatamantului pentru nesolutionarea restrangerii de activitate sau va beneficia de completarea normei didactice de predare, dupa caz, in situatia in care, dupa etapa de transfer sau pana la data de 1 septembrie 2026, se constata ca postul didactic/catedra pe care s-a transferat a fost redus(a) ca urmare a nerealizarii planului de scolarizare, a reorganizarii unitatilor de invatamant sau a modificarii planurilor-cadru de invatamant.
Important!
Descoperiți și alte știri legate de Educatie, Invatamant, Restrangere, transfer și activitate.
Calendar restrangere activitate 2026
a) afisarea, pe pagina web a inspectoratelor scolare, a listei tuturor catedrelor vacante/rezervate complete si incomplete;
f) inregistrarea contestatiilor la punctajele acordate;
g) solutionarea contestatiilor la punctajele acordate, in consiliul de administratie al inspectoratului scolar si afisarea punctajelor finale pe pagina web a inspectoratului scolar;
h) organizarea inspectiilor speciale la clasa/probelor practice/orale de profil, afisarea rezultatelor pe pagina web a inspectoratului scolar;
i) depunerea cererilor, insotite de documentele precizate in acestea, de catre cadrele didactice aflate in restrangere de activitate, pentru obtinerea acordurilor/acordurilor de principiu in vederea solutionarii restrangerii de activitate la unitatile de invatamant/CJRAE/CMBRAE;
k) depunerea si inregistrarea contestatiilor, la unitatea de invatamant/CJRAE/CMBRAE, privind acordurile/acordurile de principiu emise de unitatile de invatamant, de catre personalul didactic care solicita transfer consimtit intre unitatile de invatamant,;
- (i) cererilor cadrelor didactice titulare pentru completarea normei didactice pe perioada determinata/nedeterminata, respectiv a cererilor cadrelor didactice debutante prevazute la art. 24 alin. (4) si (6) din Metodologie pe perioada determinata;
- (ii) cererilor cadrelor didactice aflate in restrangere de activitate, prin transfer;
- (iii) cererilor cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului didactic/catedrei pentru completarea normei didactice pe perioada determinata;
- (iv) cererilor cadrelor didactice aflate in restrangere de activitate, prin detasare in interesul invatamantului pentru restrangere de activitate nesolutionata;
o) inregistrarea contestatiilor la inspectoratul scolar cu privire la modul de solutionare a reducerilor de activitate;
p) solutionarea contestatiilor in consiliul de administratie al inspectoratului scolar;
q) emiterea si comunicarea deciziilor de repartizare, tinand seama de prevederile art. 5 alin (5) din Metodologie.
Model cerere de transfer pentru restrangere activitate 2026
Model cerere de detasare in interesul invatamantului pentru restrangere de activitate nesolutionata
Caudati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.