
Romania: Știrea de ultimă oră din țară necesită clarificări pentru o înțelegere completă.
Pe scurt: Ce trebuie să știi despre situația actuală din țară.
Șapte persoane s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență ‘Sf. Pantelimon’ Focșani în perioada sărbătorilor, în urma unor incidente provocate de utilizarea materialelor pirotehnice, majoritatea victimelor fiind minori, au informat, luni, reprezentanții unității medicale. ‘În perioada sărbătorilor, la UPU Focșani au fost înregistrați șapte pacienți care s-au prezentat în urma exploziilor provocate de utilizarea materialelor pirotehnice. Un aspect îngrijorător îl constituie faptul că cinci dintre aceștia sunt minori. Patru pacienți au prezentat afecțiuni oculare determinate de explozia materialelor pirotehnice. Dintre aceștia, trei au necesitat transferare la Spitalul de Oftalmologie București, iar un pacient a fost trimis la Spitalul Galați pentru tratament de specialitate’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Focșani, Alina Cosma.
Alți trei pacienți au suferit arsuri și traumatisme la nivelul membrelor superioare și au primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Focșani. Unul dintre aceștia a necesitat spitalizare în Secția de chirurgie infantilă.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea, în perioada 31 decembrie 2025 – 1 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale privind regimul articolelor pirotehnice. Au fost efectuate șapte controale, în cadrul cărora au fost identificate patru persoane fizice neautorizate. Ca urmare a faptelor constatate, au fost înregistrate trei dosare penale și au fost constatate patru infracțiuni privind deținerea, transportul și comercializarea fără drept a articolelor pirotehnice.
Căutați conținut similar? Vezi articole despre Romania și Eveniment.
Redactor: Dana Lepădatu
Foto: Arhivă
Caudati un cadou? Va sugeram sa alegeti un colier placat cu aur de pe Golden Amulets!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.