Externe: Știrea externă de ultimă oră ridică întrebări importante pe plan mondial.
Rezumat: Reacțiile mondiale și efectele asupra situației internaționale.
Sursa foto: Shutterstock
O puternică furtună de iarnă ameninţă Statele Unite.
18 state au declarat „stare de urgenţă” înainte de sosirea a ceea ce ar putea fi una dintre cele mai severe furtuni de iarnă din ultimii ani, transmite presa americană.
Au fost emise avertizări meteo sau recomandări speciale, care vizează aproximativ 180 de milioane de persoane.
Însoţită de ninsori abundente şi de vânt deosebit de rece, furtuna ar putea cuprinde în acest weekend o suprafaţă de aproximativ 3.000 de kilometri, din statul New Mexico, în sud-vest, până în statul Maine, în nord-estul țării, a avertizat serviciul american de meteorologie.
Companiile aeriene au anulat deja sute de zboruri ca măsură de precauţie.
Vineri numeroase şcoli au suspendat cursurile.
Există, de asemenea, temeri cu privire la pene de curent pe scară largă, spre exemplu din cauza căderii copacilor pe liniile de înaltă tensiune sau a ruperii acestora sub greutatea gheţii.
Autorităţile au îndemnat populaţia să nu părăsească locuinţele, pe cât posibil, şi să lase maşinile acasă.
În unele regiuni din Minnesota şi Dakota de Nord, temperaturile ar putea scădea până la minus 45 de grade Celsius, potrivit serviciului de meteorologie.
Preşedintele Donald Trump a profitat de frigul extrem pentru a lansa o nouă critică la adresa climatologilor. “Ar putea Insurgenţii Ecologişti să explice, vă rog, CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ÎNCĂLZIREA GLOBALĂ???”, a scris el pe reţeaua Truth Social.
Schimbările climatice înseamnă că temperaturile cresc treptat, pe o perioadă lungă de timp, notează agenția de știri germană DPA. Potrivit experţilor, frecvenţa şi intensitatea fenomenelor meteo extreme – inclusiv furtunile şi precipitaţiile abundente – cresc, la rândul lor, ca urmare a schimbărilor climatice.
Interesați de subiectele Externe, International, furtuna de zapada, statele unite și Social? Citiți mai mult aici.
V-ati saturat de stiri negative? Trebuie sa cititi stirile de pe Good Headlines!
Actualitate.org vă oferă cele mai recente știri din surse de încredere, agregate pentru o lectură rapidă și completă.
Mai multe știri actualizate zilnic pe Actualitate.org.