Cum trăiesc românii astăzi - De la război la ecrane: diferenţa dintre generaţii

Am observat cu toţii diferenţa de gândire dintre generaţii, dintre copii şi părinţi, dintre nepoţi şi bunici. Dar de ce există o diferenţă aşa mare? Este doar vina diferenţei de vârstă sau este mai complicat? McCrindle Research, un institut australian specializat în studiul generaţiilor recente, arată că o generaţie nu se defineşte doar prin vârstă, ci prin experienţele comune: aceleaşi tip de copilărie, aceleaşi reguli şi frici, aceleaşi tehnologii şi contexte istorice. Această instituţie a împărţit generaţiile în următoarele:

Builders – Copiii războiului (înainte de 1946)

Cei care au crescut în mijlocul foametei, al fricii şi muncii de mic sunt supravieţuitorii unei lumi sfâşiate de război. Şcoala era un lux, joaca un privilegiu, singurele jucării fiind lucruri improvizate din ce găseau pe acasă, de obicei doar lemne şi cârpe. Au crescut în frică, obişnuiţi cu ea, fiind îngropată adânc în sufletul lor de copil, înconjurată de confuzie. Erau nevoiţi să se ascundă în buncăre improvizate când auzeau tunuri, să stingă lămpile şi să astupe geamurile pentru a nu fi găsiţi de Armata Roşie, şi-au văzut părinţii speriaţi ascunzând toate bunurile…

Interesați de subiectele Societate și Social? Citiți mai mult aici.

Acea perioadă nu le-a permis să fie copii, au învăţat să îşi ascundă frica şi tristeţea, să fie puternici, să muncească pentru a supravieţui. Trauma de la părinţii lor s-a transmis fără cuvinte, copiii transformându-se în nişte adulţi reci care par fără emoţii, împovăraţi de amintiri chinuitoare. Adulţi rezistenţi, disciplinaţi, cu o tărie de caracter admirabilă. Ei au învăţat să se adapteze la orice, să nu se plângă şi să respecte munca şi autoritatea.

Numele lor, „Builders” reprezintă generaţia reconstrucţiei, reflectă misiunea pe care au avut-o: să reconstruiască o lume devastată de război. Persoanele care fac parte din această generaţie sunt considerate „tradiţionaliste”, conservatoare şi mai reticente la schimbare. Este uşor de înţeles această înclinaţie, pentru că ne referim la cei născuţi şi crescuţi într-o perioadă foarte grea, la finalul celui de Al Doilea Război Mondial, când întreaga lumea se confrunta cu o criză economică severă. Aceştia pun un preţ foarte mare pe stabilitate şi pe siguranţa financiară, sunt muncitori şi învăţaţi cu greul.

Baby Boomers – „Decreţeii” (1946–1964)

Termenul „Baby Boomers”, asociată generaţiei născută după al doilea război mondial, reprezintă creşterea bruscă a natalităţii în lume.

În România, echivalentul acestui fenomen vine mai târziu, după octombrie 1966, sub Decretul 770. Mulţi au venit pe lume în urma unei politici pro natalitate agresive, cauzând o explozie demografică care a dus la numeroase drame sociale, mii de femei pierzându-şi viaţa în urma avorturilor ilegale, iar mulţi copii ajungând în orfelinate.

Copilăria lor a fost ordonată, disciplinată şi adesea înfricoşătoare. Şcoala era severă, părinţii cereau ascultare şi frică de autoritate. Tehnologia era rareori la îndemână; un radio sau un televizor alb-negru. Jucăriile lor erau reprezentate de mingi, păpuşi simple şi lucruri improvizate din ce aveau. Au crescut într-o perioadă plină de cenzură, control şi bătăi, învăţând că trebuie să asculte şi să tacă. Deşi au ajuns nişte adulţi responsabili şi muncitori, aceştia acceptă cu greu schimbarea, trăind sub frică şi fiindu-le greu să îşi înţeleagă copiii.

Generaţia X – Generaţia cu „Cheia la gât” (1965–1979)

X-urile sunt „variabile necunoscute”. Nu sunt definiţi de un boom demografic sau o politică agresivă, ci de tranziţia către incertitudine. Au prins comunismul târziu, lipsuri, părinţi plecaţi la muncă, cheia de gât şi mult timp nesupravegheaţi. Copiii care au trebuit să se descurce singuri au devenit adulţi independenţi, adaptabili, dar uneori reci sau distanţi emoţional. Au avut grijă unul de altul, ieşind deseori să se joace şotron, să se joace cu elasticul, sau cu ce puteau. Copiii, chiar dacă de la familii diferite, erau ca şi fraţii.

Au fost cei mai afectaţi de tranziţia de după comunism, către democraţie şi economie pe piaţă, fiind exact în cele mai importante momente ale lor, trecând de la stabilitate forţată direct la haos.

Millennials – Milienarii (1980–1994)

Născuţi în haosul anilor ’90, când România trecea de la comunism la piaţă liberă, Generaţia Y, cunoscuţi şi ca Milienarii, au experimentat lipsuri, nesiguranţă, părinţi stresaţi dar şi primele calculatoare şi internet. Din această copilărie fragmentată s-au născut adulţi empatici, curioşi, orientaţi spre sens şi echilibru, dar şi anxioşi şi nesiguri financiar. Sunt însă şi idealişti, pentru că vor să schimbe lumea, nu doar să se adapteze la cerinţele ei. Acest lucru îi deosebeşte de părinţii lor, care nu îndrăzneau să-şi stabilească obiective prea ambiţioase.

Denumirea generaţiei are şi o legătură simbolică: trecerea într-un nou mileniu. De la televizor color la jocuri simple pe calculator, aceştia s-au adaptat rapid noilor tehnologii. Iar cu integrarea Euro-Atlantică, au reuşit să prindă noile oportunităţi europene, mulţi călătorind pentru studii.

Generaţia Z-Generaţia „La un click distanţă” (1995–2009)

Cu un nume neinspirat care doar continuă alfabetul, continuăm cu generaţia Z.

De la tabletă la smartphone, aceştia au crescut cu acces nelimitat la informaţie, internet şi social media. Părinţii protectivi şi şcoala influenţată de tehnologie le-au creat un mediu sigur, dar şi presiune socială constantă. Ei cer corectitudine, spun ce simt, dar par fragili doar pentru că au crescut într-o lume suprainformativă. Dar totuşi o lume extrem de rapidă, neavând timp de ei însăşi sau de copilărie. Pandemia i-a prins din plin, mărind râpa dintre ei şi societate care era deja acolo. Cu perioade lungi de izolare şi educaţie la distanţă, aceştia au pierdut etape importante în dezvoltarea socială.

Pricepuţi la multitasking, adică la a face mai multe lucruri deodată, aceştia cresc în nişte adulţi anxioşi dar care luptă pentru drepturile şi viitorul lor.

Generaţia Alpha – Nativii Digitali (2010–2024)

Cei mai mici, complet digitali şi afectaţi de pandemia COVID-19, au trăit şcoala online, tableta înainte de creion şi joaca redusă. Creativitatea şi inteligenţa digitală sunt atuuri, dar răbdarea şi atenţia sunt mai scurte. Ei au nevoie de ghidaj afectiv şi prezenţă umană mai mult ca oricine.

Tindem să îi judecăm, să nu înţelegem de ce stau doar cu ochii în ecrane, dar până la urmă, nu a fost alegerea lor. De mici au fost învăţaţi cu ele, părinţii lor înlocuind timpul petrecut împreună, cu tabletele, pentru a scăpa de plânsete sau pentru a avea mai mult timp singuri. Alături de pandemie şi şcoala online, au devenit o generaţie foarte legată de tehnologie, cu interacţiune umană minimalistă. Astăzi pe lângă lipsa socializării vedem şi efecte în lipsa lor de atenţie.

Denumirea generaţiei reprezintă un nou început, a unei noi ere, una digitală.

Multe generaţii, acelaşi suflet

Fiecare generaţie a avut provocările ei, de la război, comunism, tranziţie, digitalizare, până la pandemie. Diferenţele dintre noi nu sunt despre cine e „mai bun” sau „mai slab”, ci despre experienţele care ne-au format.

Lumea este diferită, nu mai uşoară. Fiecare generaţie are propriile frici, traume şi provocări, unele noi, altele vechi, moştenite din vremuri instabile. Când ne uităm la generaţii diferite de ale noastre, nu trebuie să ne uităm la ei ca la nişte vinovaţi, nici nu trebuie să îi judecăm aspru pentru alegerile sau comportamentul lor, trebuie doar să ne punem în locul lor.

Fiecare om are propriile trăiri, iar deşi copilăria cu ecrane în loc de părinţi nu sună la fel de rău ca trăirea unui război, asta nu înseamnă că nu ne afectează ca oameni, sau că trebuie să minimizăm impactul. În schimb trebuie să ne asigurăm că lumea devine din ce în ce mai bună, pentru noi, pentru copiii noştri, pentru nepoţii noştri.

Citește și